Elevii Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia au acces, începând cu această toamnă, la un nou spațiu de învățare non-formală, amenajat în biblioteca și centrul de documentare al școlii. Spațiul a fost creat pentru activități de lectură, documentare și învățare colaborativă, fiind dotat cu mobilier adaptat și gândit ca un loc prietenos și funcțional pentru elevi. Spațiul a fost realizat în cadrul proiectului „Hub-uri de învățare școlară”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Activitățile derulate în cadrul proiectului au constat în achiziția de mobilier necesar amenajării hub-ului de învățare, și anume rafturi pentru cărți, masă, canapele și fotolii, urmate de montajul acestora în spațiul dedicat din incinta Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”. Aceste etape au fost esențiale pentru crearea unui mediu funcțional și adaptat desfășurării activităților de lectura, documentare, precum și educaționale non-formale.
Un element important al proiectului l-a reprezentat implicarea activă a elevilor în procesul de amenajare a spațiului, aceștia participând la organizarea mobilierului și la configurarea hub-ului de învățare pe parcursul mai multor săptămâni. Prin această activitate practică, elevii au fost încurajați să își dezvolte spiritul de inițiativă, responsabilitatea și sentimentul de apartenență față de spațiul educațional creat, contribuind direct la transformarea acestuia într-un loc prietenos și atractiv pentru învățare.
˶Scopul acestui proiect a fost crearea unui mediu educational dinamic și incluziv, promovarea învățării active și sprijinirea dezvoltării holistice a elevilor, pregătindu-i să răspundă provocarilor unei societăți în schimbare continuă și să își valorifice potențialul maxim. De asemenea, propune îmbunătățirea activităților de studiu individual și ghidat, precum și a activităților extracurriculare, prin crearea unui spațiu adecvat nevoilor de dezvoltare a elevilor.̋ , a declarat Barabaș Virginica- directorul unității.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.
***
Contact:
Barabaș Virginica
Funcție persoană de contact: director
Telefon: 0241753205
Email: lt.ibanescu@yahoo.com
Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” este o instituție de învățământ dedicată formării profesionale și dezvoltării competențelor practice și teoretice ale elevilor. Cu o tradiție solidă în educația tehnologică, liceul promovează atât excelența academică, cât și activități extracurriculare și proiecte educaționale inovatoare, menite să stimuleze creativitatea, gândirea critică și implicarea activă a elevilor în comunitate.

















