La Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Jakarta, echipa feminină a României a avut o evoluție remarcabilă, reușind să se califice în două finale și să obțină o rezervă la sărituri, după concursul din subdiviziunea a șasea a calificărilor feminine.

Concursul a început la bârnă, unde Sabrina Maneca-Voinea a impresionat printr-o evoluție sigură și expresivă, notată cu 13.883 puncte, rezultat care i-a asigurat calificarea în finală cu al treilea punctaj.
Denisa Golgotă a încheiat proba cu 12.833 puncte (locul 19), iar Anamaria Mihăescu a obținut 11.300 puncte (locul 83).

La sol, România a strălucit din nou: Sabrina Maneca-Voinea a fost cea mai bună gimnastă din calificări, cu 13.666 puncte, iar Denisa Golgotă a prins și ea finala, cu 13.333 puncte, al cincilea rezultat. Anamaria Mihăescu a obținut 12.300 puncte (locul 34).

La sărituri, Sabrina Maneca-Voinea a fost foarte aproape de o nouă finală, fiind desemnată prima rezervă (13.516 puncte). În proba de paralele, Ella Oprea a obținut 12.900 puncte (locul 31), urmată de Anamaria Mihăescu (12.266 puncte, locul 51) și Denisa Golgotă (10.300 puncte, locul 95).

În clasamentul individual compus, Denisa Golgotă s-a clasat pe locul 28 (49.832 puncte), fiind a treia rezervă pentru finală, iar Anamaria Mihăescu a terminat pe locul 34 (49.232 puncte).

Finalele sunt programate sâmbătă, 25 octombrie 2025, când Sabrina Maneca-Voinea va evolua în finalele de la bârnă și sol, iar Denisa Golgotă în finala de la sol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.