În noaptea de 16 spre 17 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune cu forțe mărite, având ca obiectiv menținerea climatului de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea consumului de substanțe interzise.
Acțiunea a vizat atât municipiul Mangalia, cât și comunele din zona de sud a județului Constanța, unde au fost instituite filtre rutiere.
În urma activităților derulate, polițiștii au legitimat 138 de persoane și au verificat 93 de vehicule. Totodată, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 21.000 de lei.
De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Polițiștii transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul descurajării faptelor antisociale și creșterii gradului de siguranță al cetățenilor.

















