Duminică, 13 iulie 2025, începând cu ora 15:00, la Clubul de Artă și Cultură „Solteris”, care își desfășoară activitatea în cadrul Cercului Militar Mangalia, va avea loc lansarea volumului de poezie „La țărm de mare în orașul reginei”, semnat de distinsul scriitor și general maior (rtr.) dr. Petre Botezatu Enescu.
Cartea, apărută la editură Ex Ponto, va fi prezentată de nume importante ale vieții literare și culturale dobrogene:
- Ovidiu Dunăreanu, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Dobrogea și director al editurii Ex Ponto;
- Emilia Dabu, poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România și președinta Clubului de Artă și Cultură „Solteris”, autoarea prefeței volumului.
Coperta volumului poartă semnătura cunoscutului pictor Nicolae Găgeanu, iar întreaga lucrare promite o incursiune lirică sensibilă, o veritabilă călătorie literar-spirituală.
Evenimentul va fi completat de un recital de versuri, susținut de poeți și membri ai Clubului „Solteris”, precum și de o expoziție colectivă de pictură.

















