Galeria de Artă din Mangalia a găzduit miercuri, 25 iunie 2025, expoziția de grafică și pictură „Pe valuri de culoare”, un eveniment deopotrivă artistic și comemorativ, dedicat memoriei regretatului pictor și profesor Karl Robert Perko. Expoziția a reunit lucrări semnate de tineri artiști care au fost formați sub îndrumarea maestrului, fiecare operă fiind o veritabilă mărturie a influenței sale durabile asupra generațiilor de creatori.
Evenimentul a fost deschis de Eliza Cucu, șef Serviciu în cadrul Direcției Cultură și Sport Mangalia, care a propus un moment de reculegere în memoria maestrului și a subliniat emoția puternică ce însoțește o astfel de reîntâlnire cu spiritul artistic al celui care a fost Karl Robert Perko:
„Iată că talentul și munca de-o viață a unui om continuă să inspire generații. Mă bucur nespus că suntem atât de mulți în această seară.”
Dr. Tatiana Odobescu, Șef Serviciu al Muzeului de Arheologie Callatis, a vorbit cu sensibilitate despre personalitatea și energia inconfundabilă a pictorului:
„Spuneam că, de fiecare dată, Galeria de Artă de la Mangalia găzduiește tot mai mult și mai mulți iubitori ai artei, nu știu, doritori de a cunoaște viața artistică a Mangaliei. Dar, de această dată, așteptările noastre au întrecut, au întrecut orice limită.
Azi trebuia să fie o zi veselă. Chiar ne gândeam… Astăzi există în viața noastră persoane a căror dispariție, nu știu… e greu să o subliniem. Le simțim lipsa, le simțim energia… adică le simțim lipsa acelei energii care, de fiecare dată, era una pozitivă, indiferent de situație: acel tonus creativ, acea apariție de-a dreptul interesantă și pitorească, descinsă, cumva, spuneam noi, din perioada asta interbelică, atunci când apărea pe străzile Mangaliei.
Și astăzi va fi, de fapt, povestea maestrului Karl Robert Perco, care a trecut în neființă în acest an și care ar fi împlinit astăzi o vârstă frumoasă. Trebuia să-i spunem „La mulți ani!”. Cu siguranță s-ar fi gândit să facă o expoziție – dacă nu personal, o expoziție de grup sau a unui elev, că așa era domnia sa, destul de darnic și empatic cu tot ce înseamnă tânăra generație.
Fiecare eveniment încerca să-l transforme într-o sărbătoare. Îl făcea să se simtă atât de bine pe cel care expunea, indiferent de vârstă. Și aici e vorba de acei elevi ai școlii de grafică și pictură care s-au perindat, de-a lungul timpului, prin atelierul domniei sale.
Astăzi – tineri, care sunt pe băncile facultății, unii dintre ei au absolvit deja, alții care sunt încă la liceu – dar care i-au preluat din acea energie… cu siguranță îi simt, simt lipsa.
Iar expoziția de astăzi este, de fapt, un tribut cu suflet adus maestrului. Și, dacă veți observa, în fiecare lucrare există, practic, o părticică din sufletul acestui om.”
Prezent la eveniment, Victor Gîdiuță, președintele Ligii Navale Române – Filiala Mangalia, a rememorat legătura strânsă dintre pictor și lumea marinarilor, amintind că Perko a fost nu doar membru de onoare al Ligii, ci și un camarad de suflet:
„Domnul Karl Robert Perko a fost membru de onoare al acestei ligi și un prieten al nostru, al marinarilor, al Ligii Navale Române. Printre primele expoziții făcute în România și în orașul nostru a fost organizată de Liga Navală Română și, din acel moment, a devenit prietenul nostru până a trecut la iubirea lui: marea.
Iubirea lui – marea – nu o spun așa pentru că mi-a venit acum, ci pentru că el chiar a iubit-o. El a avut prima… sau cariera dânsului a început prin a fi cadru militar la marină. A fost marinar și, din anumite motive, la un moment dat a fost nevoit să abandoneze acea carieră militară, dar n-a abandonat iubirea față de mare, față de tot ce înseamnă activitatea marinărească.
De când l-am cunoscut și până a trecut în neființă, domnul Perko a avut permanent legătură cu noi, cu Liga. Am făcut expoziții multiple. L-am prezentat în diverse activități ale noastre.
Era… chiar îmi aduc aminte: anul trecut, când a împlinit 80 de ani, ne-am străduit să-i facem o zi frumoasă. Și cred că a fost o zi frumoasă, chiar dacă a fost ultima pe care a avut-o în viață.”
Un moment aparte a fost evocat și de Annemarie Czernak, președinta Forumului Democrat al Germanilor din România – Centrul Constanța, care a organizat împreună cu Perko prima sa expoziție în cadrul forumului, cu exact 11 ani în urmă:
„Fix acum 11 ani, exact în data de 25 iunie, am făcut prima expoziție cu domnul Perko. Pentru că am fost numită președinte, am descoperit că avem un artist în rândul membrilor forumului și, sigur că, n-am ezitat să-i propun. A răspuns, mi-a spus că până atunci n-a avut la forum expoziție și, dacă tot am organizat acea seară, ne-am gândit să fie și o seară tematică.
E foarte drăguț ce vă povestesc. Și toată lumea s-a îmbrăcat în tricouri marinărești pentru că tema a fost marea, bineînțeles. Cum s-a îmbrăcat domnul Perko? – Impecabil. A fost vedeta absolută a serii.
De-aicea au urmat mulți, mulți ani de colaborare și de prietenie sinceră, și care se menține în continuare cu Ana Maria. O mică remarcă. Nu știu dacă mi se pare doar mie, dar în jurul domnului Perko gravitau – sau gravitează – mai ales doamne, domnișoare cu numele de Ana Maria. Nu știu cum se face? Dar mă număr printre ele, avem și aicea… nu mai vorbim de soția.”
Într-un moment emoționant, Ana Maria Perko, soția pictorului, a vorbit despre pasiunea și devotamentul total pe care maestrul le-a pus în munca sa cu elevii:
„A fost un profesor dedicat, un om care și-a pus sufletul în fiecare lecție. Se bucura sincer de reușitele tinerilor și își dorea să-i vadă împliniți prin artă.”
În încheiere, poeta Emilia Dabu a oferit o evocare profund personală, poetică și vibrantă a vieții și spiritului lui Perko, artistul polivalent și vizionar:
„Domnul Karl Robert Perko, deși părea așa, un artist, era un luptător, un viteaz, un geniu. Eu am fost martoră când era compozitor. Venea cineva, spunea că face muzică și dânsul făcea muzică. Știu să cânt la pian – cânta și dânsul la pianină. Știu să cânt la flaut – a învățat și dânsul să cânte la flaut. Mă întâlneam cu dânsul în parcul de la Diana. Domnul Karl Robert Perko venea acolo cu întreaga lui orchestră, aducea pianina și cele mai frumoase… deci îmi cântau păsările într-o parte, domnul Perko în partea cealaltă. Toți care treceau ziceau: „Vai, ce frumos cântă! Vai, ce om talentat!” Vă rog să mă credeți: colecționar, om de cultură… în toate revistele și cărțile de specialitate în care a apărut domnul Karl Robert Perko, poate să facă o bibliotecă întreagă.
Personalități de genul dânsului se nasc rar într-o societate. Iar eu mă bucur că s-a întâmplat ca această societate să fim noi – cei de aici din Dobrogea, cei de aici din Mangalia, cei de aici din România.
De multe ori, când îi duceam câte o floricică culeasă – că ai bani câteodată să cumperi o floare, câteodată n-ai – și luam de pe câmp și îi duceam, el o punea acolo, într-o vază a lui, și punea pe ei. Ei nu știau că pictau o floare pe care o adusesem puțin mai înainte.
Pisicile? Nu vă mai spun! Pisicile din fața blocului… toate pisicile cu nume, bineînțeles, cu nume de pictori și cu nume de conducători de mari.
Iar pe Ana o diviniza. Ana nu știe. Zicea: „Ea știe că, pentru mine, ea este viața și sufletul meu.”
Știți ce important este să vă aduceți aminte de cel care prima dată v-a învățat – cum este învățătoarea la școală – v-a învățat de litere. Așa este și în artă. Primii pași i-ați făcut pentru sufletele voastre. Nu știu dacă veți ajunge vreodată, dar mari pictori sunteți, pentru că dânsul v-a recunoscut. Dânsul nu preda lecții decât la cei care aveau în sufletul lor un mugur de talent. Și, dacă este – cum spunem – un mugure, se face floare, se face copac. Vă iubesc.”
Expoziția „Pe valuri de culoare” nu a fost doar un eveniment artistic, ci o reverență colectivă adusă unui om care a fost profesor, mentor, artist, prieten și soț – o personalitate complexă care a lăsat o moștenire vizibilă nu doar în tablouri, ci și în sufletele celor care l-au cunoscut.
