Biblioteca Municipală Mangalia organizează un nou atelier creativ, dedicat tuturor celor care vor să redescopere bucuria jocului și a creației. Evenimentul va avea loc vineri, 30 mai 2025, între orele 15:00 – 17:00, la sediul bibliotecii din Piața Republicii nr. 2.
Cu mesajul „Vino cu noi la bibliotecă, să petrecem împreună ‘copilul din noi’”, organizatorii invită publicul de toate vârstele să participe la o activitate unde se vor împleti veselia, creativitatea și spiritul de joacă, într-un mediu prietenos, deschis și relaxat.
„Poți să îți aduci și un prieten sau bunica!”, spun reprezentanții bibliotecii, care promit o atmosferă plină de zâmbete și momente memorabile.
Atelierul este coordonat de Maria Turcu, bibliotecar, care pregătește o serie de activități interactive și surprize pentru participanți.
Intrarea este liberă, iar buna dispoziție este garantată.


















