Vineri, 21 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au organizat o amplă acțiune de prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Oamenii legii au vizat în special depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză.
Activitățile de control s-au desfășurat pe D.N. 39, D.J. 391 și D.J. 391B, unde au fost legitimate 68 de persoane și verificate 65 de autovehicule. În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, dintre care 35 pentru depășirea vitezei legale.
De asemenea, zece bicicliști au fost sancționați pentru abateri de la regulile de circulație. Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește suma de 21.000 de lei, iar polițiștii au dispus și retragerea a două certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, poliția rutieră din Mangalia reamintind conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

















