Miercuri, 14 noiembrie 2018, în sala de festivităţi a Liceului Teoretic “Callatis” Mangalia, a avut loc activitatea “Ziua Dobrogei”, coordonată de prof. Pădureanu Elena Sanda. 14 noiembrie este ziua intrării armatelor şi a administraţiei româneşti în Dobrogea. În 1878 a început integrarea Dobrogei la România, după o lungă perioadă de stăpânire otomană. Pentru a acorda importanța cuvenită acestei zile, s-a organizat o manifestare cu caracter cultural-ştiinţific.