Școala Gimnazială ”Gala Galaction” din Mangalia organizează, Sâmbătă, 9 iunie, începând cu orele 13:00, un PROTEST PENTRU EDUCAȚIE!

Elevii școlii, însoțiți de părinți și de cadrele didactice coordonatoare vor protesta pe traseul Șoseaua Constanței, nr. 27 (din fața Școlii cu clasele primare), până în fața Primăriei Municipiului Mangalia.

Sub sloganul ”VREAU O ȘCOALĂ!”, galactienii își arată nemulțumirea față de retrocedarea clădirii școlii gimnaziale din zona Geamie, așteptând din partea Consiliului local și a Primarului, găsirea unor soluții potrivite pentru desfășurarea optimă a procesului instructiv-educativ.

Nemulțumirea a fost generată și de faptul că cea mai solicitată școală din oraș, așa cum reiese din cifrele la înscrieri din fiecare an, funcționează de 32 de ani în două localuri, cu ciclul primar în două schimburi, spațiile clădirilor fiind vechi, mici, improprii, cu grupuri sanitare plasate în afara clădirilor.

Construirea unei școli noi ar trebui să fie un imperativ pentru copiii Mangaliei, așa cum susține corpul profesoral și cum susțin părinții și elevii Școlii ”Gala Galaction”!

Director,
Prof. Adriana Popescu.