Sâmbătă, 29 iunie, pe platoul din fața Casei de Cultură din Mangalia s-a desfășurat prima ediție a CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE BODYGUARD.

În competiţie au intrat cinci echipe formate din gărzi de corp şi aspiranţi la acest statut, care au urmat cursuri în domeniu, iar acum au etalat cele deprinse.

“Cupa Bodyguard“ a fost organizată de Asociaţia Română pentru Protecţie Privată & Școala de Pregătire şi Specializare a Agenţilor Gardă de Corp (partener oficial – Academia Naţională Bodyguard), cu sprijinul Primăriei municipiului Mangalia (Direcţia Cultură şi Sport), al clubului Sailor 2 Mai, al Kempo Militar, al Asociaţiei Profesionale a Angajaţilor din Pază, al AS Rebel Fighters sau al International Bodyguard Championship.

Participanţii au avut de trecut prin probe precum conducerea autoturismului în condiţii extreme; demonstrarea tacticii de escortare pedestră, cu îndeplinirea procedeelor de apărare fizică; demonstrarea procedeelor de luptă corp la corp; acordarea primului ajutor medical cu evacuarea persoanei protejate din zona de risc; depistarea explozivelor din automobile, dar s-au întrecut şi la trageri în poligon. Cel mai bun trăgător în poligon a fost Emil Constantinescu, din Bucureşti, care a primit ca premiu o excursie în Grecia. Pe locul secund s-a clasat Sandu Mircea Huzu (Sibiu), care a fost recompensat cu o legitimaţie ARPP, iar al treilea cel mai bun trăgător a fost Marius Niţă (Bucureşti), al cărui premiu a fost un stagiu de pregătire agent gardă de corp.

Pe primul loc s-a clasat echipa Assault Protect Sibiu, urmată pe podium de Bereta Protection Bucureşti şi Sarmy Combat Sistem Mangalia. „De acum înainte, acest campionat naţional se va desfăşura în fiecare an. Vrem să creştem de la ediţie la ediţie. Oricum, debutul a fost pozitiv, dar băieţii mai au de învăţat. Meseria de gardă de corp nu o deprinzi în două sau trei zile. Există foarte multe stagii de pregătire şi examene peste examene. Nu devii body-guard peste noapte. O gardă de corp nu trebuie neapărat să fie un sac de muşchi, un tip impunător. Trebuie să aibă o conduită, să ştie câteva limbi străine, să aibă vedere periferică şi atenţie distributivă. Când este cu un VIP sau cu o persoană protejată, trebuie să ştie toate procedurile, să cunoască măsurile de prim ajutor. Unele dintre echipele participante la Mangalia au mai participat la întreceri de gen, atât interne, cât şi internaţionale“, a mai precizat Daniel Gheorghiu.

Festivitatea de premiere a avut loc, duminică, 30 iunie, pe scena Casei de Cultură Mangalia.