Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, a acordat, marți, veteranilor de război din localitate ajutoare financiare în cuantum de 1000 de lei/persoană, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, sărbătorită, anual, pe 29 aprilie. În semn de recunoaștere a meritelor celor trei veterani de război pe care îi mai are Mangalia, edilul Radu Cristian s-a deplasat la locuințele acestora pentru a-i recompensa și felicita personal. Sunt onorat că am, din nou, prilejul să felicit acești oameni, un exemplu de patriotism și dăruire pentru țara lor. Este o mândrie pentru întreaga comunitate că  îi avem alături de noi. Mai sunt doar trei bravi eroi ai țării și de aceea se cuvine să le acordăm toată atenția și respectul nostru”, a declarat primarul Radu Cristian. La rândul lor, veteranii Negrea Arcadie de 89 de ani, Irimie Szekely ajuns la vârsta de 96 de ani și Oleniuc Vasile de 92 de ani au mulțumit autorităților locale pentru ajutorul primit, vizibil emoționați că nu au fost uitați de comunitate. Ziua Veteranilor de Război este o zi specială, un moment de referinţă pentru a cinsti şi omagia venerabilii ostaşi ai ţării, care au oferit, de-a lungul timpului, lecţia demnităţii şi a patriotismului. În semn de respect și prețuire pentru faptele lor de vitejie pe câmpurile de luptă, s-a instituit – prin Legea nr.303/2007 – Ziua Veteranilor de Război.