Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Mangalia [VIDEO]

0
39

Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată prin ceremoniale militare și religioase. Zeci de militari ai Garnizoanei, ofiţeri în retragere şi rezervă, cetăţeni ai oraşului au asistat la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor, care s-au desfăşurat în Piaţa Republicii. La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai municipalităţii şi instituţiilor publice de la nivel local. Manifestările au debutat cu ceremonialul militar, în cadrul căruia a avut loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Petrică Pârvu, de către Garda de Onoare. Au urmat oficierea slujbei religioase şi rostirea de alocuţiuni, prin care s-au evocat momentele importante ale Unirii Principatelor. Manifestările au continuat cu defilarea Gărzii de Onoare şi Hora Unirii, în care s-au prins toţi cei aflaţi la eveniment. Un alt moment important din cadrul manifestărilor dedicate Unirii Principatelor a fost cel al prezentării drapelului naţional, în faţa mulţimii, de către militarii Garnizoanei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here