Un nou spațiu de triaj epidemiologic, la spitalul din Mangalia

0
141

Reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia anunță pacienții că, în fața Pavilionului B, din cadrul unității medicale, a fost creat un nou spațiu de triaj, amenajat special, în afara clinicilor din fața pavilionului, pentru a evita, în continuare, riscul de infectare cu coronavirus.

Toți pacienții vor trece mai întâi pe la containerul albastru în care se va realiza triajul epidemiologic obligatoriu, apoi vor fi îndrumați și redirecționați spre cabinetele medicale sau secțiile din spital.

De asemenea, cadrele medicale care își desfășoară activitatea în unitatea medicală pun la dispoziția comunității din Mangalia numerele de telefon, la care vor răspunde medici din toate specialitățile medicale. Aceștia vor oferi consiliere și îndrumare telefonică tuturor pacienților, în scopul limitării deplasărilor până la spital, pentru scăderea riscului de contaminare.

Cei care întâmpină probleme de sănătate, în această perioadă, pot apela următoarele numere de telefon:

  • 0790906835 – Medicină Internă;
  • 0744340539 – Dermatologie;
  • 0773758133 – Diabet;
  • 0722790905 – Oncologie;
  • 0721096345 – Endocrinologie;
  • 0745812068 – O.R.L.;
  • 0721377678 -Psihologie;
  • 0790906834 – Neurologie;
  • 0790906839 – Ginecologie;
  • 0790906837 – Pediatrie;
  • 0790906838 – Ortopedie.

Pe această cale, reprezentanți din conducerea spitalului mulțumesc tuturor celor care vin în sprijinul unității sanitare și a personalului medical din Mangalia și, care, prin donațiile lor, contribuie la desfășurarea actului medical în bune condiții. ”Suntem aici în slujba dumneavoastră, acordați-ne încredere”, exclamă toți cei angrenați în actul medical de la nivelul Spitalului Municipal Mangalia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.