Luni, 25 septembrie 2017, ca și în alți ani, o delegație constituită din reprezentantul Primăriei Mangalia (dl Lucian Nichita, director al compartimentului Cultură), președintele (dl Emil-Corneliu Ninu), membrii și simpatizanții unor organizații nonguvernamentale (Subfiliala Mangalia a Asociației Naționale CULTUL EROILOR „Regina Maria”, Asociația CULTUL EROILOR Mangalia și Asociația Alianța Demnității Noastre), din elevi și cadre didactice (doamnele Ibolya Negoiță și Sanda-Elena Pădureanu) ai unor licee ce găzduiesc cercuri școlare „CULTUL EROILOR” (Colegiul Economic, Liceul Teoretic „Callatis”) și pensionari, s-au deplasat la Dobrici (Bulgaria), cu ocazia sărbătoririi zilei acestui municipiu, pentru a depune două coroane de flori la „Cimitirul Militar Internațional”.
Un gest firesc de omagiere și recunoștință față de Eroii „îngemănați cu glia”, al căror sânge a udat plaiurile dobrogene.
Întâlnirea cu veteranii de război bulgari, cu autoritățile orașului și cu membrii delegației Filialei Constanța a A.N.C.E.R.M. a fost emoționantă, și de data aceasta. Au fost împărțite celor prezenți, aici, exemplare ale poeziei „Cimiitrul din Dobrici”, scrisă de E.C. Ninu, accesibilitatea mesajului fiind facilitată de traducerea ei în limbile bulgară și engleză.
În continuare, s-a vizitat orașul, îmbrăcat în straie de sărbătoare, cu imensa-i piață, dominată de monumentul fraților călugări Chiril și Metodiu, întemeietorii unui alfabet folosit în scrierea primelor texte religioase pătrunse și pe teritoriul patrei noastre, în vechea slavă bisericească, numită și protobulgară sau slavonă.
O călătorie plăcută, prezentată, la microfon, cu fragmente de istorie a Bulgariei, dar și cu versuri și cântece proprii, în aranjamentul și interpretarea dlui Chircu Marius, dar și a unui grup de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 3 Mangalia, conduși de către doamna profesoară Trăistaru Cristina, compoziții închinate centenarului participării României la Primul Război Mondial!
La mulți ani, Dobrici!

N.B.: Reluăm, mai jos, un articol interesant, spre deplina înțelegere a unui fragment din epopeea autumnală a dramaticelor lupte ale armatei române, din debutul unui „septembrie de foc”.

* * *
Ce s-a întâmplat cu adevărat în bătălia de la Bazargic, atunci când o greşeală de tactică a făcut ca România să piardă Cadrilaterul

de Sînziana Ionescu (“Constanța”, 6 septembrie 2015, 06:12)

Bazargic este vechea denumire a oraşului Dobrici din Bulgaria, aflat la 30 de kilometri de Balcic.
Aici s-a dus în Primul Război Mondial, în zilele de 5-7 septembrie 1916, o bătălie pe care analele istoriei au vrut-o uitată. Lupta de la Bazargic a însemnat o înfrângere pentru Armata Română, din cauza unor mari greşeli de tactică. Eroarea ne-a costat Cadrilaterul, Dobrogea de la sud de Dunăre, care a fost ocupat de bulgari până în 1918.
Profesorul de istorie Dragoş Dragomir, de la Liceul „I.C. Brătianu” din Nicolae Bălcescu, ne introduce în contextul anilor Primului Război Mondial, când România a părăsit neutralitatea pentru a se alătura Antantei formate din Marea Britanie, Franţa şi Rusia. Decizia luată de Consiliul de Coroană a ţării l-a îndurerat pe Regele Carol I, care şi-ar fi dorit să susţină ţara sa natală, Germania, şi Austro-Ungaria.
„Primul Război Mondial a reprezentat apogeul confruntării marilor puteri ale vremii pentru dominaţie economică şi politică şi reîmpărţirea lumii în sfere de influenţă. S-au confruntat Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria) şi Antanta (Marea Britanie, Franţa şi Rusia). În vara anului 1914, România ocupa o poziţie importantă, ambele tabere beligerante fiind dispuse să-i câştige concursul. Soarta ţării a fost decisă de Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie/3 august 1914, la care au participat bătrânul rege Carol I, prinţul Ferdinand şi principalii oameni politici (Ion I. C. Brătianu, Petre P. Carp, Alexandru Marghilorman etc). În ciuda opoziţiei regelui, care dorea intrarea în război alături de Puterile Centrale, a fost adoptată poziţia neutralităţii, în condiţiile în care România nu fusese nici prevenită, nici consultată în legătură cu mersul războiului şi nu putea fi invocat nici un motiv de război. După doi ani de neutralitate şi intense tratative diplomatice, România a semnat o Convenţie politică şi una militară cu Antanta (4/17 august 1916), şi, în baza acestora, a intrat în război pe 14/27 august 1916. României i-a fost impusă intrarea în război într-un moment total nefavorabil, fiind cerută de Antantă din cauza situaţiei sale precare pe fronturile europene. Prin intrarea Bulgariei în război contra ţării noastre, s-a format un front uriaş, pornind de la Carpaţi, mergând spre Dunăre şi ajungând la Marea Neagră. În cadrul acestuia, dintre cei peste 800.000 de soldaţi şi ofiţeri, cât numărau forţele armate române, cele mai multe efective – două treimi – erau afectate frontului din Transilvania, şi mult mai puţine celui din Dobrogea“ arată profesorul Dragomir.
Turtucaia, prima bătălie pierdută de români. Deşi România oferise un ajutor preţios Antantei, prin intrarea sa în război ca aliat, marea coaliţie a Marii Britanii, Franţei şi Rusiei n-a răspuns cu aceeaşi monedă ţării noastre. Armata română a fost lăsată singură în două ofensive, cea din Dobrogea fiind una dintre ele. La acea vreme, Cadrilaterul, adică Dobrogea de la sud de Dunăre, aparţinea României, iar acolo s-au dus bătălii grele cu bulgarii care se aflau de partea Germaniei.
Profesorul constănţean Dragoş Dragomir continuă lecţia de istorie:
„În noaptea de 14/15 august 1916, armata română a trecut Carpaţii în Transilvania, unde a cucerit Braşovul, Topliţa şi a pătruns în zona secuiască. Multe dintre prevederile Convenţiei militare cu forţele Antantei nu au fost însă respectate de acestea, iar ofensiva română nu a fost susţinută nici în Galiţia şi nici în Dobrogea, ceea ce a dus la oprirea ei.
La 1 septembrie 1916, forţele germano-bulgaro-otomane conduse de mareşalul Mackensen, una din gloriile armatei germane, au forţat Dunărea şi au provocat românilor înfrângerea de la Turtucaia (6 septembrie), localitate ce a trebuit să fie evacuată. Marele Cartier General Român condus de generalul Constantin Prezan a decis să contracareze în chip fulgerător, prin trecerea unor unităţi peste Dunăre şi încercuirea inamicului, strategie eşuată din cauza declanşării ofensivei trupelor austro-ungare şi germane în Transilvania, sub coordonarea generalului Eric von Falkenhayn. Pentru prima dată în istoria recentă a ţării, soldaţii bulgari au fost forţaţi să lupte împotriva trupelor ruse. Aceasta s-a întâmplat, deoarece politica externă a Bulgariei a fost confiscată de ţarul Ferdinand, cu origini nobiliare austro-ungare, care avea revendicări teritoriale în dauna tuturor vecinilor (sârbi, greci, turci şi români) şi care a ignorat puternicele sentimente panslaviste ale opiniei publice bulgare“.
Manevra generalului Mackensen. Trei oraşe din Cadrilater – Turtucaia, Silistra şi Bazargic – au fost ţintele armatei inamice. Trupele româneşti numărau 72.000 de militari şi făceau parte din Armata a III-a, condusă de generalul Mihail Aslan. Principalele forţe Divizia a 17-a la Turtucaia, Divizia a 9-a la Silistra, Divizia a 19-A la Bazargic erau cantonate în cele trei localităţi, aflate la ceva distanţă una de cealaltă.
„Corpul rus avea un total de 42.000 de oameni, fiind format din două divizii de infanterie şi una de cavalerie. Trupele de la Silistra şi Bazargic au întreprins acţiuni pentru respingerea forţelor inamice din brigăzile 2 şi 3 ale Diviziei 1 Infanterie bulgară, din Regimentul 9 Cavalerie bulgar şi din Detaşamentul „Varna” (Kantargiev), care încercau să înainteze spre nord, pe direcţia celor două localităţi. În acelaşi timp cu atacul împotriva Turtucaiei, Mackensen a trimis trupe ale Armatei a III-a bulgare peste frontieră, în direcţia Silistrei şi a Bazargicului. Abilul tactician urmărea să exploateze izolarea în care se găseau cele trei oraşe ale Dobrogei de Sud. Coloane puternice au fost trimise în spaţiile intermediare pentru a despărţi cele trei oraşe şi a împiedica garnizoanele respective să îşi acorde ajutor reciproc“, relatează profesorul Dragomir.
Panica de la Bazargic. Autorităţile au abandonat oraşul. La Bazargic, apărarea a pornit cu stângul. La vestea că bulgarii se apropie de oraş, autorităţile au dat bir cu fugiţii, creând o stare de panică în rândul localnicilor.
„La Bazargic, încă de pe 30 august 1916, alarmate de primele zvonuri privind ofensiva bulgară, autorităţile civile au părăsit fără ordin oraşul, producând panică în rândul populaţiei române, care a fugit spre Caraormer (Negru Vodă). Unii bulgari din oraş au profitat de situaţie şi au devastat gara şi cazărmile. Divizia a 19-a, condusă de generalul Nicolae Arghirescu, a restabilit situţia în oraş şi la frontieră, autorii jafului au fost judecaţi pe loc şi executaţi (pedeapsă ce a prilejuit în rândurile populaţiei bulgare acuzaţia de cruzime la adresa românilor), iar autorităţile s-au înapoiat în oraş“, descrie situaţia profesorul de istorie de la Constanţa.
Decizia greşită. Luptele cu bulgarii încep pe 1 septembrie pentru apărarea sau recucerirea unor sate dimprejurul Bazargicului. Numai Brigada a 6-a mixtă a parcurs în 55 de ore distanţa de 121 kilometri. Făcând bilanţul bătăliilor, generalul Arghirescu ia o decizie care avea să coste Armata română: hotărăşte evacuarea Bazargicului şi retragerea trupelor.
„Era privat de informaţii privind situaţia pe celelalte teatre de operaţiuni ale frontului dobrogean, îl speria perspectiva întârzierii sosirii Diviziei de Cavalerie ruse (Corpul al 47-lea al armatei ruse) şi se temea de o eventuală izolare. În seara zilei de 3 septembrie 1916, întreaga divizie era la 20 de kilometri nord de oraş. În dimineaţa zilei de 4 septembrie, bulgarii, necunoscând evacuarea voluntară a oraşului, iau cu asalt Bazargicul. Doar la poştă, o santinelă, uitată acolo fără ordin de retragere, a stat pe loc, pildă a datoriei, şi a murit, apărându-şi cu arma postul“, istoriseşte profesorul Dragomir.
Jurnal de front. Istoricul Constantin Kiriţescu descrie, în cartea sa «Istoria războiului pentru întregirea României», desfăşurarea ulterioară a evenimentelor:
„În seara zilei de 4 septembrie, comandantul Armatei a III-a române, înşelat de informaţiile greşite comunicate de comandantul Turtucaiei – că situaţia s-a îmbunătăţit – îşi întoarce privirile spre Bazargic şi ordonă generalului rus Zaioncikovski (comandantul Grupului operativ de est, generalul A. M. Zaioncikovski, sub comanda căruia a fost pusă şi Divizia 9 infanterie română) să reocupe oraşul […] În urma ordinului primit, generalul rus decide să ia ofensiva împotriva Bazargicului, fără să mai aştepte sosirea şi concentrarea tuturor trupelor sale. După cererea sa proprie, generalul Arghirescu fu însărcinat să execute operaţia […] După un marş de noapte, Brigada a 17-a română ajunge, în zorii zilei de 5 septembrie, în faţa întăriturilor Bazargicului. Spre surprinderea comandantului român, Bazargicul nu e ocupat numai de două companii duşmane, ci de trupe numeroase, bine retranşate, care primesc pe români cu un foc viu. […] Rezistenţa bulgarilor, adăpostiţi în tranşee şi bine susţinuţi de artilerie, este îndărătnică. Atacatorii încep să şovăie. La aripa dreaptă, cavaleria rusă porneşte într-o năvală impetuoasă la asalt împotriva bulgarilor, pitiţi în tranşee. Necugetata şarjă e sfărâmată de focurile armelor şi mitralierelor duşmane. Caii, speriaţi, n-au mai putut fi reţinuţi de călăreţi. O parte se risipesc pe câmp; câţiva, împreună cu comandantul regimentului, au sărit, în fuga lor nebună, peste tranşeele bulgăreşti şi au ajuns în mijlocul bateriilor bulgare, unde au fost făcuţi prizonieri.“ Luptele continuă până pe 7 septembrie, încheindu-se cu victoria trupelor bulgare.
„Bătălia de la Bazargic era acum definitiv pierdută pentru aliaţi. Nu pentru că ar fi fost bătuţi de bulgari, faţă de care ei au păstrat în permanenţă superioritate, dar din cauza comandantului. Zaioncikovski n-a ştiut să se folosească de această superioritate, ci, şovăind de la o zi la alta, a obosit trupele române în marşuri şi contramarşuri istovitoare, s-a prezentat în faţa inamicului cu forţe neîndestulătoare şi n-a continuat niciodată lupta, până la izbânda care trebuia să-i vină negreşit. Bătălia de la Bazargic e un model de indecizie, de inconsecvenţă şi de incoerenţă“, pune verdictul Kiriţescu.
Pierderi grele la sudul Dunării. În „România Primului Război Mondial”, maiorul Costică Prodan are o altă opinie:
«Sub impresia dramaticelor evenimente de la Turtucaia din 24 august/6 septembrie, comandantul Armatei 3 române, generalul de divizie Mihail Aslan a ordonat în seara aceleiaşi zile generalului A.M. Zaioncikovski, să se retragă şi să reziste pe linia întărită de la sud de aliniamentul Medgidia – Constanţa, deşi în acel timp forţele aliate desfăşurau cu succes acţiunile pentru eliberarea oraşului Bazargic şi aveau iniţiativa pe porţiunea estică a frontului din sudul Dobrogei». Oricum, o concluzie se impune: victoria bulgarilor a zădărnicit planurile românilor în Transilvania, care, de asemenea, au pierdut Dobrogea de Sud. Până la sfârşitul lunii octombrie 1916, s-au dus lupte grele în Dobrogea, unde românii, lipsiţi de cooperarea eficientă a ruşilor, au fost nevoiţi să cedeze şi să se retragă cu pierderi grele. Cadrilaterul, Dobrogea de la sud de Dunăre, a fost ocupat astfel de bulgari în perioada 1916-1918“, încheie profesorul de istorie Dragoş Dragomir (foto).
Istoricul Bazargicului. Col.(r) Remus Macovei, liderul Asociaţiei Cultul Eroilor-Filiala Constanţa, face o scurtă trecere în revistă a istoricului Bazargicului, fostul oraş românesc.
Actualul Dobrici îşi serbează ziua la data de 25 septembrie.
„Oraşul, situat în nord-estul Bulgariei, cu o populaţie de circa 115.000 locuitori, pe parcursul timpului, a purtat mai multe denumiri. Astfel, în 1882 a primit denumirea de Dobrici, după Dobrotici, conducătorul Dobrogei din secolul 14, renunţându-se la vechea denumire de Hacıoğlu Pazarcık. În 1913, odată cu trecerea Cadrilaterului la România, oraşul va primi denumirea de Bazargic. Va purta această denumire (cu o scurtă întrerupere în 1916-1918) până în 1940, când Cadrilaterul, urmare a Tratatului de la Craiova, va redeveni bulgar.
La 25 septembrie 1940, armata bulgară a intrat în oraş, acesta recăpătîndu-şi numele de Dobrici, iar, în perioada 1945-1991, s-a numit Tolbuhin, ca omagiu adus unui remarcabil mareşal sovietic din Al Doilea Război Mondial, care a contribuit la eliberarea Bulgariei de sub ocupaţia germană. Abia după 1991, oraşul şi-a recăpătat denumirea de Dobrici.
De atunci, în această zi, 25 septembrie, se sărbătoreşte ziua localităţii“.