Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare pe 1 octombrie. Cu această ocazie, Fundaţia Baylor Marea Neagră doreşte să reamintească tuturor importanţa unei stări bune de sănătate, indiferent de vârstă, şi să atragă atenţia asupra unor descoperiri medicale care pot influenţa viaţa persoanelor vârstnice.

Pacienţii cu diabet de tip 2 trebuie testaţi obligatoriu pentru hepatita virală C – este concluzia unor cercetări de specialitate.

Atât în România, cât şi la nivel mondial, categoria cea mai expusă la virusul hepatitic C este cea a persoanelor născute în perioada 1945-1965. Datele oficiale arată că trei pătrimi dintre cei 3,5 milioane de bolnavi de hepatita C din SUA fac parte din această categorie de vârstă. De asemenea, cele mai multe decese cauzate de hepatita C se înregistrează printre persoanele născute în perioada 1945-1965. Centrul American pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor atrage atenţia asupra importanţei testării, mai ales pentru persoanele născute în perioada 1945-1965. Este important ca medicii de familie să cunoască aceste date şi să le recomande pacienţilor pe care îi au în îngrijire să se testeze pentru hepatitele virale B sau C. Însă, dacă medicul nu le recomandă părinţilor noştri testarea, iniţiativa ar trebui să vină din partea noastră, în special dacă suferă de diabet. Datele referitoare la infecţiile cu virus hepatitic C sunt alarmante. Statisticile europene arată că România se află pe primele locuri la numărul de infecţii cu virus hepatitic B sau C. Ţara noastră se clasează pe locul al doilea în Europa, după Italia. La hepatita C. În România, prevelenţa HCV este de 3,2%, faţă de 2.2% în Grecia, 2% în Slovacia şi 0,1% în Belgia.

Studiile medicale arată că aproximativ 33% dintre pacienţii cu hepatită cronică cu virus C au diabet zaharat de tip 2. De asemenea, 50% dintre cei cu ciroză hepatică suferă de diabet de tip 2.

Risc crescut de cancer hepatic

Apariția diabetului zaharat la pacienții cu hepatită cronică poate fi un semn de dezvoltare a cancerului de ficat. Cercetările internaționale arată că persoanele de peste 40 de ani cu hepatita C prezintă risc de trei ori mai mare de a avea diabet zaharat comparativ cu cei neinfectați.

Fundaţia Baylor Marea Neagră oferă testări gratuite pentru HIV şi hepatitele virale B şi C în trei centre din Dobrogea:

  1. Centrul de Excelenţă Baylor – Constanţa, str. Prelungirea Liliacului nr 10 (zona Doraly); program testări – luni – joi: 8.30 – 11.30; pentru programări sunaţi la 0241.691.730. De asemenea, vă puteţi programa pe www.baylor.ro
  2. Centrul de testare Baylor, bd. Tomis nr.143, Policlinica 1, cabinet 243 (Spitalul Judeţean Constanţa); program testări: luni: 8.30-13.30, miercuri: 12.30-16.30 joi: 8.30 – 16.00; pentru programări sunaţi la 0241.691.730. De asemenea, vă puteţi programa pe www.baylor.ro
  3. Centrul de testare Baylor, str. 1848 nr. 32, Spitalul Judeţean Tulcea, secţia de boli infectioase; Program testări: luni – joi: 8.00-13.00; pentru programări sunaţi la 0240.532.345

Pentru Fundaţia Baylor Marea Neagră, munca şi lupta împotriva hepatitelor virale B şi C, dar şi a bolilor asociate, sunt constante. În cei zece ani de la înfiinţarea Programului de Consiliere, Testare Voluntară şi Gratuită şi Îngrijire a Pacienţilor cu hepatite, Fundaţia Baylor a investit în această componentă a activităţii sale aproape 2 milioane USD. Suma reprezintă testarea gratuită, identificarea pacienţilor reactivi, diagnosticarea celor infectaţi cu virusurile hepatitice B şi C, dar şi îngrijirea lor.

În ultimii 10 ani, peste 65.000 de dobrogeni s-au testat gratuit la Baylor pentru HIV, hepatita virală B sau hepatita virală C. Peste 4.500 dintre ei au avut rezultate reactive la unul dintre cele trei virusuri, ceea ce dovedește cât de mare este răspândirea acestor infecții în rândul dobrogenilor.

Aflaţi mai multe informaţii despre testarea gratuită şi despre serviciile oferite de Fundaţia Baylor bolnavilor de hepatite pe www.baylor.ro

***
Despre Fundaţia Baylor Marea Neagră

 Centrul de Excelență Clinică HIV sau Centrul de Copii Româno-American a fost deschis pe 6 aprilie 2001, iar Fundația Baylor Marea Neagră a fost organizată juridic în anul 2004. Centrul de Excelență a fost înființat de dr. Mark Kline, din dorința de a-i ajuta pe copiii infectați cu HIV pe care i-a întâlnit în prima sa vizită în România la sfârșitul anilor nouăzeci. Centrul a devenit cea mai mare clinică pediatrică pentru îngrijirea și tratarea infecției cu HIV din Europa. Baylor România face parte dintr-o rețea de centre cu cartierul general în Houston, Texas la Colegiul de Medicină Baylor și la Spitalul Pediatric Texas. Rețeaua include 20 de țări din Africa, America de Nord, America de Sud și Europa de Est în care BIPAI lucrează pentru creșterea accesului la servicii  centrate pe familie. În prezent, Fundația Baylor are o misiune extinsă în domeniul prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase. Baylor își desfășoară activitatea la  Centrul de Excelență din Constanța, deţine trei centre de testare și consiliere rapidă în regiunea Dobrogea (primele din țară) şi un laborator mobil pentru testare. Fundația Baylor Marea Neagră încearcă să micșoreze impactul bolilor infecțioase cum ar fi: infecția cu HIV, hepatitele virale, tuberculoza și infecţiile cu transmitere sexuală.