Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat în apropierea frontierei de stat un cetăţean afgan, care intenţiona să ajungă ilegal într-o ţară din Spaţiul Schengen, după ce a intrat în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 06.06.2015, în jurul orei 08.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negru Vodă au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în apropierea frontierei de stat, a fost depistată o persoană de sex masculin, care nu îşi justifica prezenţa în zonă şi nu vorbea limba română.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul S.P.F. Negru Vodă pentru cercetări, iar în urma verificărilor s-a stabilit că este cetăţean afgan, S.U. SAHIL, în vârstă de 18 ani, care a ales să treacă ilegal frontiera de stat, pe jos, venind dinspre R. Bulgaria, cu scopul declarat de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului afgan actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.
În după-amiaza aceleiaşi zile, cetăţeanul afgan a fost predat autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.