Primarul Radu Cristian împreună cu reprezentanţi ai Serviciului Public de Asistenţă Socială Mangalia au vizitat în cursul zilei de luni mai multe persoane din localitate, care se confruntă cu grave probleme de sănătate. Edilul oraşului s-a deplasat, personal, la familiile respective pentru a se interesa de situaţia lor financiară şi pentru a le oferi sprijinul necesar din partea municipalităţii. Prima vizită a fost la locuinţa familiei Neacşu, situată pe strada Albatros. Radu Cristian a stat de vorbă cu domnul C.N., în vârstă de 76 de ani, care este imobilizat în pat de zece ani, din cauza unui handicap locomotor, suferind şi de alte afecţiuni. Bătrânul i-a cerut primarului sprijin pentru a beneficia de un asistent personal care să îl îngrijească permanent, deoarece soţia lui suferă de diabet şi nu îl poate ajuta de fiecare dată când are nevoie. Imediat ce a aflat povestea soţilor Neacşu, primarul a dispus ca reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială să facă toate demersurile necesare în vederea angajării unui asistent personal pentru acest locuitor al oraşului. În aceeași zi, reprezentanții autorităților publice locale s-au deplasat la o altă persoană, care locuiește pe strada Pictor Tonitza. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani care, la rândul său, suferă de o boală incurabilă. Emoţionant şi surprinzător a fost atunci când edilul a aflat că doamna A.C. este îngrijită de o adolescentă orfană, pe care o cunoaştea de mai mult timp şi care învaţă foarte bine, dovedind în acelaşi timp multă maturitate pentru vârsta ei. Bătrâna este văduvă, copiii locuiesc în străinătate şi nu avea pe nimeni din familie care să se ocupe de dânsa.  “Sunt realmente uluit de ceea ce am aflat. Acest copil privat de dragostea părinţilor este un exemplu pentru noi. Nu se lamentează că este greu să faci mâncare, că trebuie să te ocupi de gospodărie asemenea unui adult. În plus, fata se implică activ în îngrijirea unui om bolnav, ceea ce pentru mulţi adulţi este uneori dificil. Acest caz îl voi urmări îndeaproape. Prin reprezentanţii Primăriei, femeia va primi pachetul lunar acasă şi voi acorda ajutoare de urgenţă pentru medicamente tuturor celor care au  nevoie”, a precizat edilul Radu Cristian. Ajutor din partea municipalităţii vor primi şi alte persoane care locuiesc pe strada Rozelor. Este vorba de L.F. de 70 de ani şi soţii Zeera, pensionari cu venituri mici, care abia fac faţă cheltuielilor pentru medicamente şi întreţinere. Un alt caz impresionant a fost cel al unei femei din cartierul “Colonişti”, care are grijă de rudele ţintuite în pat de boală. Femeia îşi îngrijeşte singură soţul care a suferit două accidente vasculare şi soacra de aproape 96 de ani. Aceasta este nevăzătoare, răpusă de bătrâneţe şi nu are niciun venit. Pentru că nu se mai poate descurca, doamna M.E. i-a solicitat ajutor primarului. “Există foarte multe persoane cu diverse probleme, care au nevoie de ajutorul nostru. În ordinea priorităţilor şi în funcţie de nevoile fiecăruia, îi asigur de tot sprijinul meu”, a mai spus primarul Radu Cristian. Zilele trecute, municipalitatea a pus la dispoziţia unei fetiţe de 12 ani, diagnosticată cu tetrapareză spastică, un mijloc de transport necesar deplasării ei la Constanţa pentru  examinarea periodică de către comisia de expertiză medicală pentru persoanele cu dizabilităţi.