Marți, 12 martie, Plenul Senatului  a adoptat proiectul legislativ care prevede eutanasierea doar a câinilor declarați bolnavi incurabili de către medical veterinar.  Inițiată de către senatorul Marius Marinescu, propunerea legislativă a fost adoptată cu 131 de voturi pentru, un vot împotrivă și șapte abțineri.

Dacă până acum puteau fi eutanasiați câinii agresivi lăsați în libertate și cei care nu au fost adoptați într-un anumit termen, potrivit noului proiect se pot eutanasia doar câinii bolnavi incurabil.  După expirarea termenului de cazare, câinii care nu au fost revendicați sau adoptați pot fi păstrați în adăposturi  sau returnați in teritoriu. Aceștia vor fi sterilizati obligatoriu.Deținătorii de câini care refuza sterilizarea câinilor vor plăti o taxă de montă care va fi stabilita de consiliul local.

Tot potrivit noii  legi, autoritatea locala va asigura deparazitarea internă și externă, sterilizarea /castrarea, microciparea și vaccinarea antirabică gratuită a câinilor cu stapân timp de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Cum Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, urmează ca votul final să îl aibă Camera Deputatilor.

Vezi  proiectul legislativ in forma adoptata de Senat