pachete

Reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială anunţă distribuirea pachetelor alimentare, în perioada 25-27 ianuarie, în intervalul orar 09.00 – 16.00. Beneficiarii ajutorului de urgenţă, conform unor proiecte ale municipalităţii sunt pensionarii cu venituri mai mici de 829 lei/lună, persoane de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoanele cu dizabilităţi din localitate. Aceştia vor ridica pachetul cu alimente de la centrele de distribuţie de care aparţin, după cum urmează:

– Sala de Sport a Şcolii Generale nr.1, situată pe Str. Matei Basarab – (pensionari, persoane fără venit peste 60 de ani, persoane cu dizabilităţi) ;
– Cantina Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu din Str. Negru-Vodă – (pensionari, persoane fără venit peste 60 de ani, persoane cu dizabilităţi) ;
– Sala de Sport a Liceului “Callatis”, situat pe Str. Rozelor – (pensionari, persoane fără venit peste 60 de ani, persoane cu dizabilităţi) ;
– Căminul C10 Neptun, din Str. Aleea Steagurilor, pentru aceeaşi categorie de persoane.

Pachetele alimentare aferente lunii ianuarie conțin următoarele produse:
– Făină – 1 kg
– Malai – 1 kg
– Orez – 1 kg
– Zahăr – 1 kg
– Ulei – 1 kg
– Pui – 1 bucată.