Miercuri, 3 aprilie 2019, începînd cu ora 10.00, elevii Colegiului Economic Mangalia au participat la o serie de activităţi în cadrul programului naţional „Şcoala altfel.”

Tinerii au fost invitaţi să participe la un dialog deschis „DESPRE SUBIECTE TABU ÎN SECOLUL XXI.” Această activitate s-a desfăşurat în cadrul proiectului „FAC CE VREAU, DAR ŞTIU CE FAC!”, proiect realizat cu sprijinul doamnei Dr. Şerbu Virginia – Medic Primar Obstetrică Ginecologie şi în parteneriat cu Clinica Dr. Șerbu.

Dezbaterea şi-a propus să clarifice cele mai delicate probleme ale tinerilor în ceea ce priveşte educaţia sexuală şi a creat contextul în care, fără inhibiţii, elevii au formulat întrebări şi au primit răspunsuri avizate referitoare la principalele teme abordate: bolile cu transmitere sexuală, metodele de contracepție, responsabilitatea şi implicaţiile unei sarcini în adolescență.

Doamna psiholog Călin Maria i-a provocat pe elevi la o discuţie liberă pe tema planningului familial în cadrul activităţii „ALEG SĂ FIU INFORMAT”. Dificultatea tinerilor de a discuta despre sexualitate şi rolul cabinetului de planning familial au fost câteva dintre temele abordate. Evitându-se stereotipiile, prejudecăţile şi pudoarea, această acţiune a avut drept scop responsabilizarea tinerilor prin înţelegerea unor valori, atitudini şi a unei mentalităţi în acord cu cerinţele vieţii moderne.

O altă activitate interesantă a fost organizată de reprezentanţii Inspectoratului de Urgenţă „Dobrogea” din Constanţa. Activitatea „PRIMUL AJUTOR SUNT EU!” a urmărit însuşirea de către elevi a cunoştinţelor de bază şi a deprinderilor practice pentru acordarea corectă a primului ajutor. Ei au învăţat să transmită corect un mesaj la Numărul unic de urgenţă 112, să ofere informaţii clare despre cazuri ipotetice de urgenţă şi să execute corect o serie de manevre necesare pentru salvarea unei persoane aflate în pericol. De asemenea, elevii au fost instruiţi cu privire la modul de acţiune în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (incendii, cutremure, alunecări de teren, etc.) şi au primit materiale informative.