Direcția Economică Mangalia aduce la cunoștință faptul că, în conformitate cu prevederile O.G. 28/2008  art. 11 alin. 1 lit. a ,,Perioadele la care persoanele fizice și juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele: a) 5 ianuarie-1 martie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate și cel pe care îl utilizează, clădirile cu destinația de locuință, construcțiile-anexe si mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică, mașinile, utilajele și instalațiile pentru agricultură și silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum și modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le dețin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produșilor obținuți, a morții sau sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieșiri”.

Urmare a celor menționate mai sus, persoanele care nu s-au înscris în evidențele Registrului Agricol al UAT Mangalia sunt așteptate la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, Compartimentrul Registrul Agricol,  până cel târziu în data de 01.03.2018,  cu actele necesare în vederea înscrierii în evidențele Registrului Agricol.

Nedeclararea celor mai sus menționate în vederea înscrierii în registrul agricol în termenul prevăzut de OG 28/27.08.2008, conform ,,Art.20” se sancționează cu amendă între : 100 și 500 de lei în cazul persoanelor fizice sau 300 și 1500 lei în cazul persoanelor  juridice.

Lista documentelor necesare înscrierii:

  • acte de proprietate teren si clădire
  • documentație cadastrală
  • copii ale actelor  de identitate  ale tuturor membrilor gospodăriei
  • alte documente doveditoare după caz ( contract de arendă, contract de inchiriere etc.)
  • cerere incriere in registru agricol

Pentru orice  informații suplimentare vă stă la dispoziție prin persoană de contact cons. Ruse Georgel, telefon 0733225891.

Menționăm faptul că nota de informare nu se adresează persoanelor care s-au înscris în evidențele Registrului Agricol al UAT Mangalia în trimestrul IV al anului 2017 (luna decembrie).