Duminica,22 octombrie 2017, Comuna Albești va îmbrăca haine de sărbătoare! Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor participa la Târgul ,,Farmecul și bogățiile toamnei” organizat de Școla Gimnaziala ,,Ion Creangă” Albesti.

Începând cu ora 15, elevii Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” vor beneficia de o donatie de carte a Asociației Curtea Veche. Acțiunea face parte din cadrul programului național de lectură ,,Cărțile copilăriei”.
Elevii vor primi volumul,,Margareta a Romîniei. O principesă în serviciul Tării regăsite“, chiar de la autoare, Principesa Moştenitoare Margareta.
Atmosfera de sărbatoare va continua cu desfășurarea Târgului ,,Farmecul și bogățiile toamnei” organizat de cadrele didactice, părinții, elevii și preșcolarii comunei, acțiune de voluntariat și caritabilă .
Voia bună va fi intretinută de Ansamblul ,,Plai de dor” si interprete de muzica populară din comuna Albești.
Altetele Lor Regale vor vizita Biserica din satul Cotu Văii, Scoala si Biserica din satul Coroana. Din satul Coroana, generații de copii au fost apropiati si sprijiniți de familia regală de-a lungul timpului.
Vom împărtăși bucuria acestei zile cu partenerii educaționali din Bulgaria, Shabla, cadre didactice si reprezentanți ai Consiliuli Local, alături de reprezentați ai Inspectoralui Școlar Județean Constanța.