Primarul Mangaliei Cristian Radu consideră justă şi oportună decizia reprezentantului Guvernului în teritoriu, Eugen Bola, prin care a atacat în contencios administrativ HCL nr. 519/18.12.2013 privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale pentru anul financiar 2014. Edilul municipiului Mangalia este de părere că un astfel de proiect de hotărâre trebuie analizat, ţinându-se cont de angajamentele de plată necesare dezvoltării economice şi sociale ale oraşului. “În calitate de primar şi ordonator principal de credite, eu mi-am dorit foarte tare să menţinem taxele şi impozitele locale la nivelul anului trecut, deoarece, astăzi, nu ne permitem o reducere a tuturor taxelor, atât timp cât nu există un echilibru bugetar şi avem de susţinut un împrumut contractat în anul 2006, cu scadenţă în anul 2027, un leasing pentru aparatura spitalului, la care se adaugă alte împrumuturi de la Ministerul de Finanţe pentru a achita o parte a datoriilor privind lucrări şi servicii contractate de fostele administraţii locale”, a declarat edilul Radu Cristian. Precizăm că, respectiva hotărâre a fost iniţiată de edilul Cristian Radu, în baza documentaţiei economice prezentate de către Direcţia Generală Economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului Mangaliei. Cu toate acestea, în cadrul şedinţei ordinare din luna decembrie a anului trecut, membrii CL au adus unele amendamente proiectului de hotărâre atât în ceea ce priveşte diminuarea taxelor şi impozitelor locale, cât şi eliminarea unor taxe speciale,datorate de către agenţii economici.

4 COMENTARII

  1. Consiliul local a stabilit nivelul taxelor pe 2014 la cota din 2013. Lui Nicușor nu i-a plăcut treaba asta, că feuda serioasă cu bir mare se ține. Așa că a atacat HCL-ul în contencios, iar Cristi, ca un băiat ascultător, nu putea să nu fie de acord cu el.

  2. adica …MO…
    ori ramanem la taxa din 2013 ori majoram cu 16 la suta !
    ……………………..
    om vedea in sedinta din 20 ianuarie !
    ……………………….
    chiar sunt curios ce zic consilierii locali !…
    adica Foleanu si ……………

  3. Primarul spune ca si-a dorit mentinerea taxelor de anul trecut, iar viceprimarul a sustinut in sedinta ca ei (consiliul) tocmai au mentinut acele taxe . Dupa cum rezulta din sedinta, dar si din comunicatul de presa, disputa e pe taxele speciale, pe care consiliul local le-a eliminat, sustinand (prin vocea vice-lui Maganu) ca sunt taxe extrabugetare si nu trebuie luate in calcul.
    In ce ma priveste, nu sunt de acord cu Maganu; Dintre taxele speciale face parte si taxa pe paragina, care a fost eliminata nu pentru ca ar fi fost nedreapta, ci pentru ca ii afecta si pe unii din consilieri, printre care Linica Stan, de exemplu si altii si nu e corect. Daca nu vor sa plateasca taxa respectiva, sa-si rezolve ruinele. Daca nu au bani sa le intretina, nu trebuiau sa cumpere acele unitati. Cumparandu-le si lasandu-le in paragina, afecteaza turismul: prin aspect neplacut si prin scoaterea din circuitul turistic a acelei unitati. Deci afectand astfel indirect si bugetul local, e firesc sa plateasca taxe si chiar amenzi.
    Ca sa nu mai vorbim de faptul ca anul trecut Vasile Olan a propus in sedinta de consiliu, reducerea impozitului pentru “agentii economici”, Minca Ion l-a sustinut, iar ceilalti au votat pentru. Prin urmare, stimabilii consilieri erau obligati sa tina cont de toate astea (si inca altele) si datorita faptului ca datoriile primariei li se datoreaza si lor, fostul primar, Tusac, devalizand primaria si cu acordul consiliului local, iar mare parte din consilieri sunt tot aia de anul trecut.
    Primarul in schimb, are obligatia sa faca toate demersurile in instanta pentru a recupera macar o mare parte din deficit de la cei ce l-au creat.

  4. Sunt de acord, si mi se pare perfect normal, ca agentii economici care investesc si detin pe litoral imobile bine intretinute sa plateasca impozite si taxe MAI MICI cu cel putin 50% decat cei care si-au lasat bunurile in PARAGINA. Trebuie facut ceva fratilor cu toate aceste ruine (a se vedea cele ale PTTR, si nu numai). Legea ar trebui sa permita si sa oblige Primaria sa bage buldozerele si sa curete aceste locatii infecte. Cei de la Min. Turismului si-au propus sa cheltuiasca iar (ca si El. Udrea) niste zeci de mil. de Euro pt promovare. Nu credeti ca intai si-ntai trebuie sa facem curatenie, sa ne pregatim ca niste adevarate GAZDE si d-abia dupa aceea sa INVITAM musafiri (turisti) de peste mari si tari ??! In caz contrar nu facem altceva decat sa ne facem de xxx (ca de fala nu am fost niciodata)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.