Primarul Mangaliei a discutat cu directorii instituţiilor de învăţământ despre pregătirea anului şcolar

8
48

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, s-a întâlnit joi cu directorii unităţilor de învăţământ din oraş pentru a discuta despre măsurile care trebuie luate de municipalitate pentru buna desfăşurare a procesului educaţional, în anul şcolar 2013-2014. Cei prezenţi au ridicat mai multe probleme, printre care transportul gratuit pentru elevi şi profesori, încălzirea pe timpul sezonului rece, remedierea unor defecţiuni la instalaţiile sanitare, etc. În privinţa transportului, edilul a precizat că Primăria depinde încă de un contract “păgubos”, pe care doreşte să-l rezilieze cât mai curând. “Acum câteva luni am primit facturi pentru anul 2011, fără documente justificative cu privire la transportul elevilor. Eu, ca primar, nu îmi pot asuma plata acelor facturi, cu atât mai mult cu cât ştiu sigur că la vremea aceea eleviii din Mangalia nu beneficiau de serviciile respectivei societăţi. Îmi doresc foarte mult ca în cel mai scurt timp, transportul în comun să revină la Consiliul Local, aşa cum s-a întâmplat şi cu termoficarea. În plus, căutăm soluţii pentru a asigura transportul studenţilor din Mangalia către Constanţa”, a explicat Cristian Radu. În cadrul întervederii, s-a mai stabilit ca în cel mai scurt timp, toate locurile de joacă din incinta unităţilor de învăţământ să fie verificate de o firmă specializată pentru a nu apărea pericolul de accidente. Conform primarului, acţiunile de strângere a câinilor comunitari se vor desfăşura în primul rând în jurul şcolilor, urmând să se consolideze, de asemenea, măsurile de siguranţă pentru elevi şi profesori, prin instalarea unui sistem de supraveghere video. Cei prezenţi au mai ridicat problema asigurării de personal medical la fiecare unitate de învăţământ, precum şi modernizarea terenurilor de sport. Primarul a mai spus că vor continua atât măsurile de reducere a abandonului şcolar, cât şi programul de tabere gratuite pentru elevi, astfel încât aceştia să fie stimulaţi în obţinerea de rezultate bune la învăţătură.

 

12 septembrie 2013                                                           Comunicat  de presă Primaria Mangalia

8 COMENTARII

  1. ASI DORI SA SE INFIINTEZE DIN NOU RUGBY FEMININ IN MANGALIA DEOARECE AM PRACTICAT ACEST SPORT 2 ANI CU DOAMNA LUNGU LAVINIA SI AM AVUT REZULTATE FOARTE BUNE.NU INTELEG DE CE S-A DESFIINTAT ACEST SPORTȚ NU MAI SE GASESC INSTRUCTORI DE RUGBY FEMININ?

  2. De la administratia locala aici nu puteti primi raspunsuri. Ei doar citesc ce se scrie aici si ne critica pe la evenimentele din oras.

  3. Domnisoara Matei ! Banuiesc ca esti eleva. De ce nu cauti raspunsul la profesorii de sport din scoala, sau prin intermediul lor? Sau poate ei au intrerupt aceasta activitate, lasandu-va mai mult timp pentru invatat ?? Dupa cum scrii ai avea nevoie de ore suplimentare de Limba Romana. Nu se spune: ASI DORI, cum scrii tu, ci: AS DORI ! Acel “i” este in plus. Apoi scrii: NU MAI SE GASESC… Corect este: NU SE MAI GASESC… si scrie dracului normal, cu litera mica in interiorul cuvantului, sau nu stii nici asta ?
    Bafta la Rugby, dar si la Gramatica !

  4. Sunteti fara caracter voi care ati scris acest comentariu. Se vede cum va exprimati ce cuvinte vulgare va ese pe gura.Sunteti niste………………………………………………..

  5. ,,VA ESE,, pe gura . Doamneee … chiar te rog fata nu mai omora gramatica treci la carte si dupa aia la rugby ca daca scri asa s-ar putea sa nu mai faci rugby nici cu prietenul in pat ca ii va fi rusine cu tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.