Primăria Mangalia a primit o diplomă de onoare pentru sprijinul acordat mediului privat și implicarea în dezvoltarea turismului de pe litoral, la Gala Turismului de pe Litoralul Românesc, ediția 2018. În cadrul evenimentului desfășurat duminică seara, a fost premiată excelența în următoarele domenii: hoteluri, agenții de turism, plaje, restaurante și cluburi, evenimente și instituții care s-au remarcat prin merite deosebite în susținerea, dezvoltarea și promovarea segmentului turistic de pe litoralul românesc în anul 2018. Prezent la festivitate, primarul Radu Cristian, a mulțumit organizatorilor pentru distincția acordată Mangaliei, subliniind, totodată, implicarea administrației publice din zona de sud a litoralului, în dezvoltarea segmentului turistic. ”Acest premiu ne onorează, dar totodată ne și obligă. Ceea ce ne bucură foarte tare este faptul că, împreună cu patronatele, ne-am așezat la masa discuțiilor, animați de același ideal, de același scop comun de a dezvolta litoralul românesc, promovând ideea de servicii de calitate oferite turiștilor. Vreau să vedeți în noi un partener loial, care sprijină investițiile în turism”, a declarat edilul Mangaliei. De altfel, în repetate rânduri, el a declarat că investițiile în turism sunt o prioritate pentru actuala administrație locală, contribuind la dezvoltarea stațiunilor turistice din sudul litoralului cu programe și măsuri de reabilitare a infrastructurii din toate stațiunile aferente Mangaliei. În acest sens, Primăria Mangalia are în contractare mai multe proiecte cu finanțare europeană, privind modernizarea infrastructurii turistice din stațiuni. În perioada imediat următoare, vor fi semnate proiectele europene de reabilitare a stațiunii Saturn și modernizare a falezei Mangalia-Saturn. În ultimii ani, Primăria Mangalia a contractat proiecte cu finanțare UE pentru modernizarea Aleii Teilor – faleza veche a Mangaliaei, precum și pentru reabilitarea falezei Neptun și a zonei “La Steaguri”. În cadrul aceluiași eveniment, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohamad Murrad, a declarat: ”litoralul românesc se schimbă în fiecare an în bine, investim în continuare, nu am putut fi opriți în ciuda celor întâmplate în România, am investit și vom investi în continuare pentru că este nevoie să facem față altor țări vecine care ne concurează și care, din păcate, ne iau foarte mulți turiști și în special pe români.“