8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii este motiv de sărbătoare pentru toate femeile din lumea întreagă, mame, iubite, soţii, fiice sau bunice. Anul acesta, Organizaţia Tinerilor Social Democraţi Municipiul Constanţa vine cu îndemnul “Preţuieşte femeia”, iar gândul lor s-a îndreptat spre bunicii noştri. Echipa TSD Constanţa şi-a propus să aducă fericire pe chipul şi în sufletul bătrânilor, în special al bunicelor, care îşi poartă cu demnitate pe umeri anii şi poverile vârstei a treia. Tinerii social democraţi constănţeni le-au făcut o surpriză emoţionantă zecilor de bunici îngrijiţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice, situat pe strada Unirii din Constanţa, ce le-a devenit casă la bătrâneţe.

Cu o urare specifică lunii Martie, primăverii şi renaşterii naturii, tinerii le-au arătat bunicilor preţuire şi respect şi le-au împărţit flori, dar şi tradiţionalul şnur alb-roşu, zâmbete şi gânduri bune. Le-au ascultat confesiunile şi le-au oferit îmbrăţişări călduroase, precum ale nepoţilor. Clipele petrecute împreună cu bătrânii au fost de nepreţuit şi extrem de emoţionante pentru tinerii social democraţi constănţeni. De surprize din partea tinerilor social democraţi au avut parte şi angajatele Serviciului Public de Asistenţă Socială Constanţa, care au primit flori şi urări tradiţionale de ziua femeii.

Astfel, acţiunea ”Preţuieşte femeia”, inclusă în departamentul TSD Municipiul Constanţa “Promovarea valorilor şi tradiţiilor româneşti” din platforma program, vine să pună în valoare identitatea şi particularitatea culturii româneşti şi să-i determine pe tineri să promoveze şi să conserve în acelaşi timp aceste valori, păstrate din generaţie în generaţie.

“Suntem conştienţi de valoarea femeii, atât în familie, cât şi în societate şi de aceea dorim ca prin intermediul acestei zile, să le oferim o mică atenţie, o mică răsplată pentru grija şi afecţiunea lor”, a declarat Leonard Drăgan, preşedinte interimar Organizaţia Municipală a TSD Constanţa.

Ani la rândul, tinerii social-democraţi de la malul mării au respectat această tradiţie şi au dus-o mai departe, ca o încununare a respectului şi preţuirii faţă de reprezentantele sexului frumos.

Ziua Femeii este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii.

Organizaţia Tineretului Social Democrat Municipiul Constanţa urează tuturor femeilor, doamnelor şi domnişoarelor, alături de tradiţionalul “La Mulţi Ani”!, cele mai sincere urări de sănătate şi fericire.