Porţi deschise, inimi deschise

0
49
Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei”, Mangalia îşi deschide larg porţile cu ocazia sărbătorii religioase, prin care se cinsteşte Sfântul Apostol Andrei, patronul spiritual al Dobrogei, dar şi al şcolii noastre.
       Considerăm acest eveniment unul extrem de important în cultura instituţională a şcolii „Sf. Andrei”, deoarece avem onoarea deosebită de a primi vizita partenerilor noştri din Bulgaria, dar şi a multor şcoli şi grădiniţe din judeţul Constanţa.
        În primul rând, menţionăm că toate cadrele didactice, împreună cu elevii formaţi de acestea s-au implicat în realizarea de activităţi şcolare şi extraşcolare atractive. Astfel, în data de 29 noiembrie 2013, debutând cu salutul invitaţilor şi un tedeum, vom continua cu lansarea revistei „Surâsul soarelui”, un inedit vernisaj de pictură, cu tema „Şcoala mea dragă”, dar şi cu numeroase ateliere de lucru captivante cu preşcolarii.
        Tot în aceeaşi zi, vom prezenta un program artistic aniversar, intitulat „Eu sunt un A, tu eşti un B, cine vrea să fie C?”, care se va desfăşura, începând cu ora 12.00 în incinta Casei de Cultură, din Mangalia.
       În al doilea rând, în data de 30 noiembrie, va avea loc concursul şcolar de cultură generală, intitulat „O mare de……cunoştinţe”, care a ajuns la a III-a ediţie.
La acest concurs vor participa elevi din şcolile partenere din judeţul Constanţa.
       Ne exprim, astfel, bucuria sinceră a unei colaborări reuşite cu cele mai importante unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa, dar şi din Bulgaria.
        Va asteptam la deschiderea festiva, care va avea loc in data de 29 noiembrie 2013, ora 9.30, in curtea scolii.
                Director adj.,                                     Consilier de imagine,
         prof., dr. Sandu Roxana                            Prof. Florica Alina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.