Primele poezii mi-au fost publicate în ziarul “UNIREA”, cotidian apărut în oraşul Alba-Iulia, după împărţirea administrativ-teritorială a României şi constituirea judeţelor (1968). Citindu-mi textele trimise la redacţia ziarului, nişte oameni inimoşi şi talentaţi poeţi, au văzut acel “ceva” în poezia mea şi m-au invitat să-mi citesc poeziile în cenaclu. Îi amintesc pe cei trei redactori ai ziarului: Nicolae Drăgan, Ion Sângereanu, Augustin Jula, toţi urcaţi la cer. Le port o imensă recunoştinţă! Aceştia au fost primii mei paşi în lumea poeziei.

În suflet şi-n priviri, ANA ARDELEANU mai poartă încă imaginea fantastă a Apusenilor cu împărăţii de codri, graiuri de tulnice, cu singurătăţi de cer nedomolite decât în cîntece. Ne răspunde cu o voce liniştită, calmă:
– În acest acest an am avut două zile care vor rămîne în sufletul meu aureolate de o anume fericire.
Mi-aduc aminte întotdeauna de ziua când am părăsit munţii să vin la cenaclu. Tremuram de emoţie. Cred că nici nu am putut citi cum trebuie poeziile. Mi s-a spus că sunt bune, realizate. Am simţit atunci un fâlfîit de aripi mari trecând prin sufletul meu. Cealaltă zi, pe care o păstrez ca pe ceva sfânt, în gând, a fost ziua când am publicat prima poezie, ”Întoarcerea fratelui meu din război”. Nu pot să spun cât de fericită am fost. Umblam pe străzi şi parcă toţi oamenii mă priveau, îmi zâmbeau. Erau toţi frumoşi. Şi eu purtam o vatră de visuri în mine. Ce-mi doresc anul viitor? Am o dorinţă pe care nu v-o spun decât dumneavoastră, să scriu cea mai frumoasă poezie din viaţa mea. Mai vreau să intru la liceu pentru a mă putea gândi apoi la facultate.

(Ziarul “UNIREA”, 31 decembrie 1969)

ANOTIMP

Nu se ştie la ce oră
Vântul îşi va scutura pletele
Pe umerii mei plini cu frunze
Nu se ştie dacă noaptea
Va muşca din ferestrele dorului
Sau calul acela, ştiutul
Îşi va scutura coama pe deal
Sau va umbla cu merinde, bogat,
Prin ochiul brumat

(Ziarul “UNIREA, 30 septembrie 1971)

PE-ACEST PĂMÂNT

Pe-acest pămînt de zâmbet
Pe-acest pămînt de viori, cântând prin brazi
Eu mă topesc de vremuri risipite-n mine,
Prin mijlocul valurilor pletoase de sălcii
Ţesînd sentimente-n iubiri.

Pe-acest pământ de foc arzînd în mine
Mă rotunjesc ca luna prin crînguri de somnuri,
Săltînd prin glasuri răguşite de de copaci
Ca-ntr-un fileu de raze
Mă rezem de tăcere şi plâng încet, încet…
Pe-acest pământ de verde al ochilor.

(Ziarul “UNIREA”, 1970)

ŢĂRII

Apleacă mama preaduioasă capul
Spre trupul ţării cu balade calde
În care mioriţe vin uşoare
În unde cristaline să se scalde.

Un cîntec a cuprins încet pământul
Acestei glii cu toamne amurgite.
Se-aud în aer inimi rotitoare
La ceasul împlinirii, al holdei rostuite

(Ziarul “UNIREA”, 30 septembrie !971)

APELE

Apele acestea,
Oh, apele acestea mi-au înecat sânul
Ce alăpta copiii,
S-au tot mărit, acoperindu-mi inima.

Am făcut un pas mai la dreapta,
Urcam prin ploaie până la trupul norului
Încercam să-I cos gurile din care ţîşnea apă
Mai jos de mine creştea un mîl întunecos

O, dar omenirea urca,
Cu mîlul acela pe trup, înspre soare,
Iar apele se scurgeau către matcă, lovite
De voinţă şi încredere

(Ziarul “UNIREA”,25 iunie 1970)

sursa: Ana Ardeleanu – Facebook: 7 iunie 2019