Peşte la găleată

3
55

Jandarmii din Mangalia au surprins sâmbătă, 13 aprilie, la prînz, un bărbat care oferea spre vânzare din mai multe găleţi, aproximativ 40 de kilograme de peşte, de diferite specii. Marfa găsită în găleţi prezenta urme de alterare.
Echipajul de Jandarmerie aflat în patrulare pe bulevardul  1 Decembrie 1918, din localitate, în zona staţiei de autobuz, a surprins  o persoană ce oferea spre vânzare mai multe specii de peşte, respectiv caras, stavrid şi sardină.
În urma primelor verificări, jandarmii au constatat că în patru găleţi, de plastic, aflate pe stradă, se aflau circa  40 de kilograme de peşte, pentru care acesta nu deţinea nici un fel de documente.

OLYMPUS DIGITAL CAMERARemus S., de 41 ani din Mangalia, le-a declarat jandarmilor că peştele fusese cumpărat, cu puţin timp în urmă, de la nişte pescari din zonă. La o primă examinare, peştele ţinut în găleţi prezenta urme de alterare, fapt pentru care consumul acestuia putea fi impropriu consumului uman.

 Peştele a fost confiscat şi distrus ulterior, ca urmare a examinării de către specialişti. Pe numele celui în cauză au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de deţinere, transport şi comercializare fără documente legale a peştelui. Actele vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

3 COMENTARII

  1. ce mare ilegalitate,..hahaha,…pe “oameni de afaceri” din mangalia nui vede nimeni ca ei au magazine,…hahahaha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.