Cum, astăzi, se împlinesc 25 de ani de la trecerea în eternitate a uneia dintre cele mai iubite prozatoare, CELLA SERGHI, cuvine-se a-i aduce un modest omagiu, printr-un florilegiu de citate din opera sa, „Pânza de paianjen”, cu intența mărturisită de a face o călduroasă invitație la lectură. Căci a cunoscut, ca nimeni alta, orașele pontice, Constanța, Mangalia, Balcic, pe care le-a nemurit în romanele sale.
Astfel, “Monumentul Eroilor Dobrogeni” este un reper important în aventura adolescentinei Dianei Slavu, eroina romanului “Pânza de paianjen”, atât de apreciat de romancieri consacraţi, precum Camil Petrescu (de care se îndrăgostise, de la vârsta liceului), Liviu Rebreanu şi Mihail Sebastian. (Cu titlul “Cele dintâi nedumeriri”, primul episod a apărut în “Revista Fundaţiilor regale” în 1937 şi, ulterior, refăcut de autoare în ediţiile din 1938, 1946 şi 1971.)
Acest alter-ego al romancierei Cella Serghi (n.22.10.1907, Constanţa-19.09.1992, Bucureşti), veşnic îndrăgostită de mare, ne evocă, în numeroase fragmente, şi atmosfera din preajma monumentului, astfel:
“ … Luată de gânduri, mi-am dat seama că mergeam de mult de-a lungul zidului văros al geamiei. M-am oprit şi m-am ridicat în vârfuri, să văd curtea închisă, ca o cetăţuie. Era un cimitir cu morminte turceşti, însemnate fiecare cu câte o stelă, trunchiuri strâmbe, acoperite, unele, cu turbane de piatră.
Printre ele, cu spatele la mine, un pictor, în picioare, lucra, ridicând capul către geamie şi coborându-l spre paleta pe care o ţinea într-o mână. Mi-am spus: „lată-l pe domnul Petre!” şi am stat o clipă, sperând să-l văd cum arată; mi-am pierdut însă repede răbdarea şi am plecat mai departe.
După câţiva paşi, drumul s-a deschis într-o răspântie.
În mijloc, un soi de monument încă nedezvelit. Dintr-o simigerie ieşea o fetiţă cu o tavă pe care de-abia o ducea; de sus venea o stradă cu prăvălii mici, parcă gheboase, înghesuite de o parte şi de alta.
Aici, la răscrucea în cerc de drumuri în care mă găseam, se adunau nu numai străzile Mangaliei, dar şi adierile calde şi reci din toate părţile, şi loveau în pânza zvârlită peste monument de parcă marea trimitea semne de peste tot, nevăzută…
…Din piaţeta cu statuie, am văzut, după-amiază, o stradă cu prăvălii mărunţele, unele lângă altele: o tinichigerie, o băcănie, un magazin de manufactură, o frizerie şi o cofetărie cu mesele unele pe trotuar, altele în drum. Cei doi care dimineaţa jucaseră table la cafenea, jucau table acum aici. La o masă mâncau prăjituri şi vorbeau tare, amestecat, româneşte şi franţuzeşte, câteva doamne, îmbrăcate în rochii de creton înflorat, cu pantofi uzaţi, fără tocuri, la fel de arse de soare toate (semănau între ele ca surorile). ..
… După cină, am ieşit din nou. La restaurantul din faţa statuii fusese adusă o cântăreaţă grasă, cu rochie neagră, decoltată, de mătase vegetală, foarte lucioasă, pudrată cu roz şi vopsită cu roşu, care, pe obrazul ei negru, devenea violet. În fiecare seară cânta cu „temperament”:
“La Mangalia! Staţiune balneară cu băi calde şi băi reci, / Căci Mangalia, / Căci Mangalia, / Este locul binecuvântat. / Unde toată lumea petrece minunat …”
… Parcă mă înapoiam acasă după o lungă absenţă. Băcanul a ieşit din prăvălie să ne dea mâna, frizerul să ne ureze bun sosit. Cofetarul şi nevasta lui nu mai ştiau cum să ne arate bucuria lor. Mi-am dat seama că mama e foarte iubită. Brusalis, proprietarul hotelului, Delureanu care ţinea restaurantul, Tănase cafegiul, Limonide, toţi erau fericiţi c-am venit. Hrisula mi-a făcut cafea şi apoi mi-a ghicit.
… Restaurantul din faţa statuii se transformase într-un fel de cazino, iar în salonul din fund, unde altădată se dădeau balurile, acum se dansa în fiecare seară, după o orchestră adusă de la Cavarna. în faţa restaurantului cântau acelaşi ţambalagiu şi aceeaşi primadonă răguşită, ca şi în anul trecut…”

Emil-Corneliu Ninu