ecaterina teodoroiuEcaterina Teodoroiu, pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, şi-a început activitatea în război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, după care a cerut sa lupte pe front, remarcându-se în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare. Însuși regele Ferdinand I i-a acordat, la data de 19 martie 1917, distincția „Virtutea militară” şi a fost avansată la gradul de sublocotenent, primind în același timp comanda unui pluton din Regimentul 43 Infanterie.
În fruntea acestui pluton a căzut eroic în seara zilei de 22 august 1917, în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.
A fost înmormântată iniţial pe valea Pârâiaşului, în locul numit “Poienele”. La 9 iunie 1921rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate la Târgu-Jiu, într-o criptă betonată. Ulterior, deasupra criptei a fost amplasat un monument din marmură, dezvelit in anul 1935 de catre regele Carol al II-lea. Monumentul a fost realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi.
monument teodoroiu

Redam mai jos continutul Ordinului de zi nr. 1 din 23 august 1917

În timpul ciocnirii de ieri noapte pe Dealul Secului a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima-i generoasă de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pilda rară a unui entuziasm unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt Eroina de la Jiu, şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care înfrângând slăbiciunea femeiască a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu-Jiu, aceea care şi-a desfăşurat energia-i rară împotriva “morţii albe” care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic, pornise din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a revanşei la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucţia. A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe. Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoze de vorbe ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei că se împlineşte datoria vieţii.
Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele: “Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”, are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi. Pentru dragostea-i de ţară, pentru simţu-i rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, o citez la ordin de zi pe Regiment, dând-o ca pildă tuturor ostaşilor.”

regele

sursa: Cultul Eroilor Braila