Școala Gimnaziala Nr. 1 Mangalia a primit, în luna iunie, vizita partenerilor de la Școala Generală ”Halil Bedii Yönetken” din Istanbul, Turcia.

Oaspeții au avut parte de o serie de surprize și spectacole oferite de elevii din Mangalia.

Parteneriatul intre cele două instituții, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Mangalia, reprezentată prin director, prof. Cristian Dobre, profesor coordonator de proiect, Memet Sibel și Școala Generală ”Halil Bedii Yönetken” din Istanbul, Turcia, reprezentată prin director, prof. Celal Yıldız, prof. coordonator de proiect, Șule Çolak, are ca direcții de bază:

1. promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice diferitelor zone folclorice, diferitelor etnii;

2. stimularea potenţialului artistic al elevilor prin organizarea şi desfăşurarea unor programe artistice, expoziţii cu lucrări artistico-plastice;

3. cultivarea în rândul copiilor a dragostei şi respectului, a toleranţei pentru semeni, indiferent de etnia din care fac parte.

4. realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice coordonatoare;
5. dezvoltarea capacităţii de a lucra în echipe, elevi şi cadre didactice;

6. formarea unor relaţii de prietenie şi de colaborare între elevi şi cadre didactice, relaţii care vor fi menţinute şi după încheierea implementării proiectului.