Am luat prima dată contact cu lumea jurnalelor de călătorie digitale în perioada facultății, când am fost fascinată de un blog al unei tipe din Australia care călătorea de ani buni și pleca cu lunile de acasă, documentându-și singură călătoriile și în timp, primind sponsorizări. Mă atrăgeau pozele ei, le consideram colorate, pline de viață. Îi citeam descrierile de pe Instagram, articolele de pe blog și mă inspirau să îmi planific instant următoarea călătorie. Mă gândeam însă că îți trebuie și o doză semnificativă de curaj să faci așa ceva, mai ales ca tânără de 20 și ceva de ani.

Mi-am pus în cap să călătoresc cât oi putea eu de mult încă de pe la 17 ani. Nu știam cum și când și cum îmi va permite un job normal sau un stil de viață așezat, la locul lui, să fac asta. Însă aveam clară o singură imagine în cap: eu, cu ditamai bagajul după mine prin fel de fel de gări și aeroporturi. Cui să spun de așa un vis când toți sunt sceptici, când nu m-am născut în țările vestice care au dezvoltat și acest tip de blogging sau turism și când majoritatea celor pe care îi știam habar nu aveau de un asemenea stil de viață?

Primul hop

De un an și ceva, m-a tot frământat ideea asta: să încep sau nu un blog de călătorii? Primul gând, care ne stresează pe toți când facem ceva nou: dar ce vor spune ceilalți?

Bineînțeles, de asta oricum ne lovim, orice (nu) am face. 😀

Acei dacă…

A doua întrebare care apare este: dacă nu voi călători suficient de mult încât să îmi permit să mențin blogul? Să zicem că aș putea pleca lunar undeva pentru câteva zile, ca să am un conținut suficient de exploatat în cuvinte și imagini… dar pentru asta ai nevoie de multe resurse pe care momentan nu ți le asigură nimeni.

Iar treaba asta cu blogul, la fel ca în antreprenoriat, prezintă un risc ridicat, doar te arunci cu capul înainte și încerci tot ce poți ca să-ți iasă.

Citeste continuarea AICI