Profesorul Mihai Sorin, noul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, a susţinut luni, 18 noiembrie, prima sa conferinţă de presă de la numire.

Dintre obiectivele principale pe care noul inspector școlar și le-a propus sunt: completarea echipei de la inspectorat, îndrumarea cadrelor didactice, monitorizarea îndeaproape a activității școlare din teritoriu și punerea în prim plan a elevului. “Ceea ce îmi doresc să realizez în primul rând este completarea echipei de la inspectorat, pentru că suntem în minus cu 7 persoane. Vreau să vin cu oameni competenți și vrem să facem treabă. Apoi, îmi doresc ca ISJ să devină mai prietenos și să îndrumăm cadrele didactice, să știe că le apreciem munca și că le susținem și să ne axăm pe buna desfășurare a orelor de curs fără ca elevii să mai fie supuși la situații de stres pentru că asta nu aduce nici un beneficiu nimănui. Vreau ca totul sa devină mult mai clar și fluent, de acum“, a precizat Mihai Sorin.

Noul şef al ISJ a promis să-i sprijine pe colegii săi profesori, dar şi să colaboreze mai eficient cu elevii.

Mihai Sorin îşi doreşte o colaborare mai bună şi o atitudine deschisă în relaţia cu primăriile, pe lista obiectivelor sale urgente fiind siguranţa în şcoli şi vizite în teritoriu.

De asemenea, şeful ISJ le-a recomandat profesorilor să respecte perioada tezelor, astfel ca, la finalul semestrului, elevii să nu fie bombardati cu lucrari.

Mihai Sorin este licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității Ovidius și al Facultății de Drept a Universității București. Profesorul îl înlocuieşte pe Petrică Miu, care şi-a  înaintat demisia săptămâna trecută, la nici patru luni de la numirea sa ca şef al ISJ.

sursa: replicaonline.ro. radioconstanta.ro