Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, a avut o întâlnire cu Președintele grupului olandez Damen Shipyards, Kommer Damen, cu prilejul unei vizite pe care acesta din urmă a efectuat-o în România.

Discuțiile purtate la sediul Ministerului Economiei au avut ca punct central Șantierul Naval Mangalia. În acest context, Ministrul Economiei s-a referit la parteneriatul de încredere care stă la baza asocierii dintre Damen și Șantierul Naval 2 Mai și a subliniat faptul că industria navală este de interes strategic pentru România, iar așteptarea sa este ca relația dintre Ministerul Economiei și Damen Shipyards Group să ducă la dezvoltarea acestei industrii spre atingerea întregului potențial.

Am fost informat despre intențiile grupului Damen chiar de către Președintele Kommer Damen. Șantierul de la Mangalia este foarte important pentru grupul olandez pentru că le permite diversificarea gamei de produse, în special în ceea ce privește cosntrucția de nave de mari dimensiuni, cu valoare adăugată foarte mare, cum sunt navele de croazieră. Cea mai importantă informație pe care am primit-o de la Președintele Kommer Damen ține de viitorul forței de muncă din șantier. Intențiile grupului olandez, așa cum mi-au fost aduse la cunoștință, sunt să dezvolte această forță de muncă și să restabilească poziția României drept un stat cu tradiție în construcția de nave. Ca atare, mi-a fost comunicat că urmează să facă angajări importante, care în următorii 2-3 ani ar însemna un plus de aproape 1.500 de noi locuri de muncă, ceea ce ar însemna că pe Șantierul Naval vor ajunge să lucreze, în total, peste 3.000 de angajați”, a declarat Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, care a adăugat că Ministerul Economiei monitorizează cu atenție evoluția obiectivului industrial din Mangalia.