Peste zece de mii de persoane, turiști și localnici au luat parte sâmbătă, 15 august, la manifestările dedicate Zilei Marinei Române, în Portul Turistic Mangalia.  Marinarii militari și civili de la Garnizoana din localitate au sărbătorit evenimentul printr-o serie de exerciții demonstrative, jocuri şi concursuri marinăreşti, pe mare şi pe uscat. Sărbătorile au fost deschise printr-o ceremonie  care a început cu salutul Gărzii de Onoare, arborarea drapelului şi a marelui pavoaz, precum și o slujbă religioasă de comemorare și sfinţire a ancorei de flori. Aceasta a fost depusă în mare în cinstea eroilor marinari căzuți la datorie. Ulterior, a luat cuvântul Comandantul Garnizoanei Mangalia, cmdr. Petrică Pârvu, care a adresat tuturor militarilor, lucrătorilor portuari şi navali, un salut cu ocazia cele de a 113-a aniversări a Zilei Marinei Române. Zeul Neptun și-a făcut simțită prezența, ca în fiecare an, salutând publicul și dând startul concursurilor marinărești, respectiv alergarea în sac, trasul la parâmă sau alergatul cu oul în lingură. Acesta a rămas alături de cei prezenți pe toată durata manifestărilor. De asemenea, în paralel s-au derulat exerciţii de stingere de incendiu şi salvare pe mare, inserţie şi extracţie cu salturi din elicopter şi scafandri, inspecţie la bordul unei nave suspecte.

ziua marinei romane