Miercuri 04 ianuarie a.c., în jurul orei 06.20,  un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa – Detaşamentul 6 Mangalia a depistat o femeie care comercializa ţigări, fără îndeplinirea condiţiilor legale.

„Comercianta” în vârstă de 47 ani, din Mangalia, intenţiona să vândă trecătorilor 40 pachete de ţigări fără timbre accizabile, inscripţionate cu numele mai multor mărci, la ieşirea din municipiul Mangalia spre localitatea Limanu.

Jandarmii au întocmit procesul-verbal de constatare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, pe care l-au înaintat lucrătorilor Poliţiei Mangalia,  în vederea continuării cercetărilor, iar ţigările oferite spre vânzare au fost ridicate în vederea confiscării.