A trecut o săptămână de la marea reușită a Liceului Tehnologic ”Ion Bănescu” din Mangalia, iar ecourile acesteia încă nu s-au stins. O mână de copii, coordonați de câțiva profesori inimoși (care au înțeles că menirea lor este să inspire), au răsturnat toate pronosticurile și s-au întors triumfători cu micul lor robot.
Aventura națională a elevilor ”de la Pod” a început în luna noiembrie, când au hotărât să participe la BRD FIRST Tech Challenge Romania, cel mai important concurs de robotica pentru elevi pe plan mondial. Acesta a fost al doilea sezon în România, iar în fiecare sezon are loc un alt joc. Jocul din acest an s-a numit Relic Recovery. Regulamentul este strict și destul de complex. Concursul presupune de la sesiuni de jurizare, de inspecție robot, un Engineering Notebook (un jurnal de construcție și programare), inspecție teren, până la jocul efectiv în alianțe de câte 2 echipe. Peste 1200 elevi participanți din 90 licee plus 2 echipe internaționale care au trecut de preselecția extrem de dură.
Preselecția le-a dat aripi elevilor Liceului Tehnologic din Mangalia. Să participi la o jurizare internațională a unui proiect și să treci de ea (când în orașul tău ești creditat cu lipsa de performanță sau de șansă) e un semnal că ești performant, că prejudecățile pot fi dărâmate.
Au urmat jocurile amicale eliminatorii, din martie 2018, în 4 mari orașe ale țării. Echipa de la Bănescu a participat la regionala de la București. S-au făcut remarcați și nu e puțin lucru, pentru că acolo se aflau reprezentanți de la NASA, Boeing, dar și alte companii de renume. Au revenit mai motivați, mai încrezători. Au început să viseze.
Campionatul Național s-a desfășurat pe 23-25 martie la Sala Polivalentă din București. Miza era uriașă: participarea la Campionatul Mondial de la Detroit, SUA, din aprilie.

În prima zi a Campionatului Național au avut loc interviurile cu elevii (membrii juriului au chestionat echipele de elevi despre stagiile de elaborare ale robotului), inspecțiile roboților și amenajarea standului.
Din ziua a doua au început confruntările propriu-zise: 2 divizii a câte 46 de echipe fiecare, câte 6 meciuri pentru fiecare echipă. Atmosfera a fost extraordinară: colaborare, fairplay. Pentru că, acest concurs nu este numai despre roboți, nu este numai o competiție, este o cale. Este calea educației STEM (ceva amorf care naște viață). Mentorul coordonator al echipei mangaliote, Eugen Terente, spunea la întoarcere: ”Mixezi împreună Science, Tehnology, Engineering, Mathematics, suflet, nopți nedormite, dispute, frământări și iese roboțelul acesta.

În spiritul acesta, cu echipe care și-au împrumutat scule, piese, și-au oferit informații, indicații, s-au desfășurat cele 5 meciuri din ziua a doua. 4 victorii răsunătoare atrag atenția asupra echipei de la Mangalia, iar ultimul meci este amânat pentru ziua următoare.
La sfârșitul celei de-a treia zi, după jocuri în care a învins pe două câștigătoare de anul trecut în meci direct, echipa de la Mangalia s-a clasat pe un onorant loc 9 în Divizia Coandă.
Magnifica echipă ce a reintrodus cuvântul ”mândrie” pe porțile largi de la ”Ion Bănescu” a fost formată din: Purcelea Andrei, Clipici Victor, Duca Robert, Peteu Mircea ( programare), Oprică Radu, Cosma Ioana (constructie), Ioneciu Laura, Dediță Mihai, Lupu Mioara, Posmoșanu Diana (fundraising, Engineering Notebook), mentori: Prof. Terente Eugen (electronică, automatizări, telecomunicații) – coordonator, construcție robot, Prof. Cioroianu Iulian (mate-info) – programare, Prof. Barabaș Virginica (mecanică) – fundraising, scouting.

Care a fost marele câștig al copiilor?
Însuflețirea, entuziasmul care i-a adus la școală în fiecare zi de școală, de vacanță sau de week-end, încrederea în viitor, în școală, în comunitate. Nevoia de a depăși prejudecățile unei generații, în care a fi meseriaș e degradant și rușinos, i-a făcut să viseze cu inocență la Gracious Proffesionalism (să concurezi, dar fără să dorești ca cineva să piardă, ci ajutându-i pe ceilalți). Liceul Tehnologic ”Ion Bănescu” din Mangalia s-a așezat curajos la masa colegiilor naționale, a liceelor de informatică naționale și internaționale și și-a apărat șansele de a apărea în topul cercurilor de robotică naționale. E unul din puținele licee tehnologice din țară care a pătruns în elita națională preuniversitară a roboticii. Din cele 9 licee participante din județul Constanța, 2 licee tehnologice reușesc performanța de a se clasa pe locuri fruntașe, în top tenul diviziei lor. Cumva, universul se echilibrează și valorile profund umane (curajul, munca, dedicația, altruismul) își fac loc printre vocile teoreticienilor demagogi. Liceele tehnologice își revendică locurile de drept în societate.
La prima lui participare la un asemenea concurs de anvergură mondială, Liceul Tehnologic ”Ion Bănescu” sau ”liceul de la Pod” (cum este cunoscut în comunitate) a reușit o asemenea performanță remarcabilă. Ar fi fost onorantă clasarea lor în top 50, dar ei au visat imposibilul, iar visul lor a devenit realitatea noastră.
Cum ai putea să nu ajungi să crezi că sunt magicieni? Cu atât mai mult cu cât au concurat sub mottoul: ”Orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi diferențiată de magie.” (A.C. Clarke)

Au crezut în ei sponsorii lor, cărora echipa le mulțumește.
Mulțumiri doamnei directoare, Virginia Barabaș, pentru implicarea constantă în toate etapele concursului.
Mulțumiri Asociației de Părinți a Liceului Tehnologic “Ion Bănescu” Mangalia, Asociației DIADA – Școala Postliceală “DIADA” Mangalia, doamnei Ghiulgean Membulat de la SC “ELTITOS CLUB”, doamnei Doae Narcisa de la SC BEMED CONTECH, domnului Marius Roșu, domnului Radu Cârstea, domnului George Trandafirescu, pentru sprijinul financiar fără de care participarea lor la campionat nu ar fi fost posibilă.
Mulțumiri Primăriei Mangalia pentru asigurarea transportului la deplasări.
Mulțumiri voluntarilor dintre profesorii din școala noastră pentru sfaturi, îndrumări și ajutor: doamnei Daniela Pietrariu pentru sprijinul adus la motto și scrisoarea de intenție, doamnei Daniela Șemședin pentru popularizare în presa locală, doamnei Marina Ștefan pentru proiectare 3D.
Mulțumiri elevilor, părinților, cadrelor didactice și nedidactice din cadrul școlii care sunt cu sufletul alături de membrii echipei și îi fac să se simta importanți.
Nu în ultimul rând, echipa mulțumește și tuturor potențialilor colaboratori care i-au oferit promisiuni și speranța unor viitoare asocieri fructuoase!