Vineri, 22 noiembrie 2019, a fost lansată și la Medgidia, lucrarea „Pe drumurile istoriei”, a prof.univ.dr. TASIN GEMIL. Lucrarea ia forma unui interviu între domnul profesor și diverși colaboratori. Este prezentată întreaga activitate a acestuia, începând cu amintiri din copilărie și terminând cu activitatea diplomatică și cercetarea universitară.

TASIN GEMIL

Profesorul Tasin Gemil este un fost absolvent al liceului din Medgidia, promoția 1960, a fost deputat în Parlamentul României, profesor universitar și prorector în cadrul Universității “Ovidius” din Constanța, cercetător în Cadrul Arhivelor Naționale și al institutelor “A.D.Xenopol” din Iași și “Nicolae Iorga” din București. A fost ambasador al României în Azerbaidjan și Turkmenistan, unde a înregistrat succese diplomatice pe tărâmul relațiilor bilaterale cu cele două țări. A înființat Institutul de turcologie de la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este autorul mai multor cărți, studii, articole de specialitate, documente diplomatice și a participat la sute de simpozioane științifice în țară și în străinătate.

Lansarea a avut parte de prezența unor invitați precum: prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, prof. dr. Adrian Ilie, care a fost și moderatorul lansării, prof. Furtună Marius Ștefăniță, director al liceului, în calitate de gazdă a evenimentului, prof. Gafar Ekrem, Eden Kurtasan, reprezentanți ai cotidianului ”Ziua de Constanța” și a managerului acestuia, Claudia Tanislav.

Au participat elevi ai liceului, cadre didactice, oameni din Medgidia, pasionați de istorie și apropiați ai profesorului Tasin Gemil. Activitatea a fost mediatizată de Alpha Media TV.