La Clubul Artelor „Solteris care își desfășoară activitatea la Cercul Militar Mangalia va avea loc duminică, 26 martie 2017, ora 15.00, lansarea Antologiei de cultură și artă “Solteris” 2017. Apărută la editura Ex Ponto în condiții grafice de excelență sub egida Uniunii Scriitorilor din România Filiala Dobrogea, antologie realizată de scriitoarea Emilia Dabu membră a Uniunii Scriitorilor din România și Asociației Scriitorilor de Limba Română din Quebec (Canada) aduce în dar noile creații culturale reprezentative ale artiștilor mangalieni de la “Solteris” și prietenilor colaboratori din țară și străinătate.

         Sunt antologați 55 de artiști, poeți, prozatori, eseiști, pictori, graficieni, din Mangalia, Constanța, București, Tîrgoviște, Bistrița Năsăud, Alba Iulia, Oradea, din Canada, R. Moldova, R. Bulgaria, români, lipoveni, turci, tătari, greci, bulgari, canadieni, într-o lume în care arta fără frontieră este la ea acasă, unde tânăra generație alături de marile valori consacrate formează un frumos întreg al culturii adevărate. Redactorii antologiei “Solteris 2017” sunt: Carolina Toader, Marcela Dabu, Leonard Vizireanu, Raluca Buzoianu. Antologia va fi prezentată de scriitoarea Emilia Dabu. Dintre artiștii invitați au răspuns cu dragoste criticul literar prof. dr. Angelo Mitchievici președintele U.S.R. Filiala Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu –  membru U.S.R. director editura Ex Ponto, prof. univ.dr. Nicolae Melinescu, președinta Uniunii Ziariștilor Profesioniști Steliana Bajdechi. Membrrii Uniunii Artiștilor Plastici din România pictorii Petre Antonescu, Gheorghe Coman, Costel Lupu. Membră a Uniunii Scriitorilor Europeni R. Moldova Mariana Moga. Amintim membrii Clubului Artelor „Solteris” care sunt prezenți în antologie și câțiva din colaboratorii invitați: Ana Ardeleanu – membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din R. Moldova, Ioan Aurel Bolba, Marius Robert Dincă, Marcela Dabu, Niculae Găgeanu – membru U.A.P., Mioara Bratosin Iancu, Aneta Ivănel, Adina Lozinschi, Corina Iuliana Mihalache, Nicolae Ivănel, Constantin Jiva, Naum Liana, Emil Corneliu Ninu, Marieana Oleniuc – membră U.A.P., Ramona Opriș, Karl Robert Perko – membru al Artiștilor Plasticieni din Europa, Cristian Cealera, Dora Alina Romanescu – membră a Uniunii Scriitorilor din România, Ionel Rugea, Iordanka Stoeva, Constantin Miu – U.S.R., George Șerban- membru al Asociației Artiștilor Dobrogeni, Loredana Ionela Toader, Mira Mirela Turtoi – președintă a Asociației „Artiști Dobrogeni”, Corina Vicolov – membră a U.A.P., Diana Zlatan – președintă a Uniunii Scriitorilor Europeni R. Moldova, Cezar Vasiliu- membru al Academiei Româno-Americane pentru Știință și Artă, Critic de artă, istoric dr. Tatiana Odobescu, Ariana Budu, Virginia Brănescu, Cristian Ion Crîmpiță – membru al Uniunii Ziariștilor din România, Ion Lazăr Da Coza, Alina Florica, Monica Goșoiu – membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Maximinian Menuț – membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Ioana Maer – membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Ozghiun Menabit, Sali Sadri, Crina Aspazia Pocitan, Cristian Sergiu Petică, Ana Maria Perko, Cosmin Ștefănescu, Andrei Șerban, Ștefan Doru Dăncuș – membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ovidiu Mihalache, Milena Todorova, Emil Todorov. Bineînțeles că o expoziție colectivă de pictură a celor din antologie va face clipa mai frumoasă. Un recital de poezie în lectura autorilor va sensibiliza sufletele iubitorilor de cultură și artă prezenți la eveniment. Cantautorii Corina Mihalache și George Șerban ne vor reaminti magica frumusețe a versului cuprins în fascinația muzicii. Iată că aici la Mangalia locul de unde soarele răsare în România sacră mereu se întâmplă ca bucuria artei să ne cucerească sufletele, inimile, spiritul.