Cunoscuta scriitoare din Mangalia, Dora Alina Romanescu, împlinește astăzi o frumoasă vârstă.

La mulți ani cu sănătate, distinsă doamnă!

Redăm mai jos câteva gânduri postate de domnia sa pe pagina de Facebook:

Gânduri…
Oricât ai dori, nu poți să oprești timpul în loc. Nepăsător, acesta își învârte tacticos roata, lăsând orele, zilele, lunile, anotimpurile, anii să curgă necontenit, cu exactitate. Viața își urmează cursul firesc în timp ce noi, pământenii căutăm să trăim, să gustăm și să ne bucurăm de toate minunile care ne ies în cale, care ne mângâie și ne învăluie spiritul. Cât suntem tineri, vedem viața în cele mai frumoase culori, alergăm voioși și exuberanți prin viață, trăim cu intensitate fiecare moment.
Când intrăm pe drumul maturității, începem să fim atenți la faptele, la vorbele, la obiceiurile noastre, suntem atenți la caracterul nostru, ne preocupă destinul nostru. Acum începem să mulțumim Cerului pentru lucrurile frumoase pe care le trăim, privim cu drag la frumusețile naturii, credem în miracole, suntem convinși că noi înșine suntem unul dintre ele. Ne pasă de semenii noștri, întindem mâna și îi susținem pe cei căzuți, nu le dăm drumul la greu, chiar dacă asta înseamnă să cădem și noi alături de ei. Neliniștea și tristețea ne cuprind sufletul, împovărat de trecerea anilor.
Suntem triști când ne apar riduri, ne întristăm când firele de păr devin argintii, ne pare rău când vedem că cei dragi se împiedică de noi, avem sufletul împietrit când constatăm că ei cred că pe noi nu ne mai bucură Crăciunul, că nu mai are rost să împodobim bradul, iar darurile nu ne mai sunt de folos. Chiar cei mai apropiați uită că în trecutul nostru există amintiri dragi și alături de ei ne simțim siguri pe noi.
Bătrânețea nu este o boală, ci o etapă din viața fiecărui pământean, iar tinerii vor înțelege abia când vor ajunge și ei la această etapă a vieții că persoanele în vârstă au lumea lor, bucuriile și speranțele lor, vor înțelege teama lor de singurătate, tristețea, neputința, lacrimile acestora.
Astăzi și eu împlinesc o vârstă… o accept cu înțelepciune și nu uit să mă bucur în fiecare zi de soare, nu uit să dăruiesc din frumusețea sufletului meu, nu uit să-i mulțumesc Domnului pentru tot ce am simțit bun și minunat în viața mea, nu uit să-i mulțumesc Domnului pentru toate cadourile spirituale cu care mi-a îmbogățit ființa, nu uit să-i mulțumesc Domnului pentru iertarea prin care, dăruind-o de-a lungul vieții, mi-am dobândit pacea sufletească, nu uit să fiu fericită, să mă bucur că sunt sănătoasă. Nu uit să dăruiesc celor din jurul meu o vorbă bună, un zâmbet cald și un strop de iubire.
Viața se reinventează mereu și mereu ca un miracol etern. Dacă poți vedea câteva din aceste miracole, ești un om binecuvântat.

Azi, 1 noiembrie 2017, îmi adun gândurile într-un imens buchet de lăcrămioare, mă privesc în oglinda sufletului și mă văd așa cum vreau eu. Îmi ascult bătăile inimii și dăruiesc celor care privesc cu sinceritate spre mine iubirea, tandrețea, lacrimile, bucuria, dorurile mele.
Așadar, vă invit, dragi prieteni să participați la bucuria sufletului meu, azi, de ziua mea de naștere. Să fim cu toți sănătoși, să avem parte de prosperitate, pace, iubire, armonie și să nu uităm nicio clipă că viața este cel mai de preț dar cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu!