Astăzi, 27 ianuarie a.c.,  jandarmii constănţeni s-au alăturat apelurilor lansate de  aviatorii militari pe reţelele de socializare  şi au donat sânge pentru cei doi militari de la Baza aerienă 86 Fetești “Lt. aviator Gheorghe Mociorniță” care au suferit traume majore, într-un accident rutier produs în apropiere de Cernavodă.

 De-a lungul timpului, în urma apelurilor umanitare pentru donare de sânge, jandarmii constănţeni au răspuns pozitiv de fiecare dată şi au dat dovadă de spirit civic.

În medie, din anul 2008, unul din şapte jandarmi a donat sânge pentru persoanele aflate în suferinţă, astfel încât, la nivelul instituţiei, s-a creat o tradiţie în ceea ce priveşte acest demers.

Jandarmii constănţeni lansează un îndemn pentru toţi membrii comunităţii să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.Prin astfel de acţiuni, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile constănţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat. Este, în fond, un gest firesc, de normalitate.