polaris

Istoria şi dezvoltarea companiei de salubrizare Polaris în judeţul Constanţa sunt strâns legate de încrengăturile politice şi cumetriile electorale. Călcând pe „cadavre”, firma şi-a extins activitatea în mari oraşe ale judeţului, odată cu ascensiunea în funcţii a primarilor pesedişti, colegi de partid şi subalterni al influentului parlamentar Eduard Martin, a cărui familie deţine Polarisul.

Unul dintre marile scandaluri ale vremii a fost modul în care Polarisul a intrat în Mangalia, ajutat de proaspăt instalatul primar social-democrat Claudiu Tusac. De fapt, aceasta a fost prima mişcare mai îndrăzneaţă a acestuia, catalogată la vremea aceea drept o datorie întoarsă către colegul său de partid.

Tusac, omul cheie

În 2008, când a câştigat Claudiu Tusac mandatul de primar, de curăţenia Mangaliei se ocupa firma Uranus. Şi nu se ocupa deloc rău dacă ţinem cont de faptul că municipiul era cunoscut drept unul dintre cele mai curate oraşe din România. Însă acest lucru nu a contat foarte mult pentru caracatiţa pesedistă, care trebuia să aibă grijă de bunăstarea şi interesele propriilor lideri.

Cum Primăria Mangalia avea deja un contract pentru salubrizarea străzilor şi întreţinerea spaţiilor verzi cu SC Uranus, iar asociaţiile de proprietari din oraş aveau încheiate înţelegeri directe cu această firmă pentru ridicarea gunoiului menajer, posibilităţile companiei lui Martin de a intra pe piaţă erau restrânse. Nu pentru multă vreme, însă.

După ce a ajuns Tusac edil şef, Primăria Mangalia a refuzat o bună vreme să plătească firmei de salubrizare Uranus serviciile prestate, datoria ajungând la 2,4 milioane lei. Cum pentru o firmă locală această sumă reprezenta foarte mulţi bani, Uranusul a intrat în imposibilitatea de a-şi plăti angajaţii şi ceilalţi furnizori, cel mai important fiind groapa de gunoi.

Citeste integral AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.