Cartea prezintă satul și oamenii din satul Ionășeni, dar, mai ales, evenimentul „Fiii satului”, manifestare culturală ce s-a desfășurat, pentru prima dată în această localitate, în ziua de 11 mai 2014. Numeroasele materiale incluse în Coperta Ionaseni satul meu natalvolum, în care și-au exprimat gândurile locuitori ai satului, dar și invitați la întâlnirea „Fiii satului”, reflectă realitățile: sociale, economice, politice și culturale ale Ionășeniului, în veacul trecut.

În volum sunt incluse numeroase mărturii ale ionășenenilor, astfel că, din descrierile realizate de fiii satului, se poate reconstitui o mare parte din istoria Ionășeniului, în veacul al XX-lea, ba chiar, în mică parte, și istoria satului din secolul al XIX-lea. Discursurile rostite la Căminul cultural, în ziua de 11 mai 2014, precum și materialele trimise pentru a fi publicate în această carte, cuprind multe informații despre școala și învățătorii din sat, despre cele trei biserici și preoții care au slujit în Ionășeni, despre muncile câmpului și activitățile din gospodării, specifice fiecărui anotimp.

Cartea, apărută la Editura Ex Ponto din Constanța, în format B5, cu un număr de 248 de pagini, este structurată astfel: Prefață, Cuvânt înainte, nouă capitole, Concluzii, 20 de pagini cu fotografii de la prima ediție a întâlnirii „Fiii satului” Ionășeni și Anexe.

Etnologul Mihai Camilar, fiul renumitului scriitor Eusebiu Camilar, a scris Prefața acestei cărți, în care a vorbit despre frumusețea satului Ionășeni, iar, în primul capitol, preotul Neculai Șalaru a realizat un scurt istoric al localității. Capitolul al II-lea cuprinde pregătirea evenimentului „Fiii satului”. Aici sunt descrise, în cele mai mici detalii, toate activitățile desfășurate pentru organizarea întâlnirii și zecile de persoane care au participat la numeroasele activități.

Derularea activităților este pe larg descrisă în capitolul al III-lea, unde au fost inserate discursurile rostite de invitații de onoare la eveniment, la Căminul cultural, cât și concursurile organizate cu acest prilej. Despre istoricul Bisericii „Sf. Dumitru”, din livada satului, se pot afla informații din capitolul al IV-lea. Următorul capitol cuprinde reflectarea evenimentului în mass-media. Invitații la eveniment și-au exprimat gândurile în capitolul al VI-lea, iar în capitolul al VII-lea au fost prezentate unele amintiri și întâmplări din viața familiilor preoților satului Ionășeni.

Un capitol aparte este capitolul al VIII-lea, unde o parte dintre fiii satului, precum și alți participanți la întâlnire, și-au descris impresiile referitoare la această zi de neuitat pentru toți participanții la eveniment. Capitolul al IX-lea cuprinde Cuvântul de încheiere al Consiliului Sătenilor, prezentat la sfârșitul întâlnirii „Fiii satului”, după care urmează concluziile asupra acestui volum. La final, au fost adăugate 40 de fotografii realizate pe parcursul derulării activităților din ziua de 11 mai 2014 și mai multe anexe, unde se pot vedea o parte dintre documentele întocmite pentru buna organizare și desfășurare a evenimentului menționat.

Lansarea cărții a avut loc în ziua de 17 mai 2015, în satul Ionășeni, la cea de-a doua ediție a întâlnirii „Fiii satului”. Au fost prezenți: prefectul județului Botoșani – Costică Macaleți, vicepreședintele Consiliului Județean –Vasile Cristian Achiței, primarul comunei Trușești – Mihai Puruhniuc și consilieri locali ai comunei Trușești, Consiliul Sătenilor Ionășeni, preoți, profesori, învățători și numeroși cetățeni ai satului. Cu acest prilej, coordonatorul volumului, cercet.șt.dr. Sorin Marcel COLESNIUC, a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Trușești, pentru merite deosebite și contribuția adusă la viața socială și culturală a satului Ionășeni, comuna Trușești, județul Botoșani.

„Ionășeni este satul în care s-au nascut, au trăit și au trecut în lumea celor drepți bunicii mei, Elisaveta și Gheorghe Gavril și străbunica mea, Ileana. Ionășeni este satul în care s-a născut și a trăit și mama mea, Rodica, timp de peste două decenii. În acest sat am locuit și eu, împreună cu bunicii, până la vîrsta la care a trebuit să merg la școală, după care am revenit an de an, în fiecare vacanță de vară, atâta timp cât bunicii mei au fost în viață. Prin lecturarea acestui volum, se pot afla o mulțime de detalii referitoare la viețile și activitățile ionășenenilor. Pentru cine este străin de aceste locuri, dar mai ales pentru cei din mediul urban, informațiile pot fi chiar interesante. Lucrarea fiind, în mare parte, una memorialistică, în unele situații, pentru un mai mare farmec stilistic, am păstrat regionalismele și am lăsat unele expresii și fraze exact așa cum au fost formulate de autori. Ionășeni – satul meu natal. Întâlnirea Fiii satului 11 mai 2014, este a șasea carte pe care o public în mai puțin de doi ani de la apariția primului meu volum. Această a șasea carte am publicat-o împreună cu Consiliul Sătenilor din Ionășeni, al cărui președinte este dl Dumitru Cernescu, cel fără de care apariția acestui volum nu ar fi fost posibilă”, a menționat coordonatorul volumului, cercet. șt. dr. Sorin Marcel COLESNIUC.

 SCURTĂ PREZENTARE A COORDONATORULUI LUCRĂRII:

 Cercetătorul științific doctor Sorin Marcel COLESNIUC a absolvit Facultatea de Istorie a Universității „Ovidius” Cercet.st.dr. Sorin Marcel COLESNIUCConstanța, a urmat studii aprofundate de istorie la aceeași universitate și a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, a absolvit un master în Științe Politice, la SNSPA București – specializarea „Securitate și Diplomație” și multe alte cursuri de perfecționare. A lucrat câțiva ani în mass-media după care, în anul 1998, s-a angajat la Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia, iar în anul 2009 a devenit directorul acestei instituției. A inițiat și coordonat sute de proiecte culturale, a publicat peste 60 de studii și articole științifice în reviste de specialitate și sute de articole pe teme de istorie și cultură, în diverse reviste și ziare. A publicat șase cărți: „Istoria singurului papirus descoperit în România”, „Cultura Zau” (teza sa de doctorat); „Revoluția din decembrie 1989. Valoarea libertății”, „Studii de preistorie. Zona Pontică”, „Kallatida” și „Ionășeni – satul meu natal. Întâlnirea Fiii satului – 11 mai 2014” (la ultimele patru volume fiind coordonator științific și coautor).