Prozator, poet, muzician pasionat de rock, Bogdan Boeru este unul dintre cei mai talentati scriitori ai noii generatii de la malul marii. S-a născut în Constanţa, în anul 1975. A urmat cursurile liceului „Mircea cel Bătrân”, apoi Facultatea de Drept a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti. Volume publicate: „Înfiorate, cele patru vânturi…”- poezie, La maison d’edition AMB – Bucureşti 1999, „Cântece păgâne”- poezie, La maison d’edition AMB – Bucureşti 2002, „Nesfârşiri” – nuvele, La maison d’edition AMB – Bucureşti 2003, „Nocturna” – roman, Editura Muzeul Literaturii Române – Bucureşti 2005, „Ovidius astfel” – nuvele / poezie, Editura Muntenia – Constanţa 2009 (împreună cu scriitorul Liviu Lungu), „Farul Ospitalier” – nuvele, Editura Leda – Constanța 2011, (împreună cu scriitorul Liviu Lungu), „Cartea destinelor” – nuvele, Editura Tipo Moldova – Iași 2015, „Verbele” – poezii, Editura Tipo Moldova – Iași 2016, „Șapte sute șaptezeci” – roman, Editura Ex Ponto – Constanța 2017, „Două eseuri călătoare” – eseu, Editura Muntenia – Constanța 2017.

Hristo Boev

Hristo Boev

Recent, romanul „Șapte sute șaptezeci” a fost tradus în limba bulgară, de dl Hristo Boev, și publicat de editura Nordian din Balcic, Bulgaria.

Vă prezentăm mai jos un interviu realizat de Diyana Boeva cu scriitorul Bogdan Boeru:

  1. Domnule Bogdan, vă felicit pentru traducerea romanului dvs. “770″ în limba bulgară. Care este tradiția în România în ceea ce privește romanele istorice? Puteți, vă rog, să menționați câțiva autori.

În primul rând, mulțumesc atât pentru acest interviu, cât și pentru existența acestei traduceri a romanului meu în limba bulgară. În România există o tradiție puternică a romanului istoric. Evident, de-a lungul timpului, percepția asupra istoriei s-a modificat și bineînțeles că s-a schimbat inclusiv felul de a scrie roman istoric. Trebuie să menționez că 770 nu e un roman istoric în sensul tradițional, ci mai curând o ficțiune istorică. Plec de la faptul dovedit istoric al prezenței poetului Ovidius la Tomis și creez un context mai larg, care presupune o adevărată radiografie a Imperiului Roman, dar introduc și multe personaje aflate la granița dintre realitate și fantastic. Ca să revin la discuția despre romanul istoric, cred că e de menționat faptul că, înainte de Revoluția din 1989, romanul istoric avea un rol propagandistic și servea interesul comuniștilor de a-și construi un soi de aură prin care să-și justifice existența și faptele. Mă refer aici la romanele istorice care au ca subiect în principal perioada interbelică și mai ales cel de Al Doilea Război Mondial. La rândul ei, literatura istorică din vremea comuniștilor s-a construit pe fundamentul marilor romane istorice ale lui Mihail Sadoveanu, Constantin Negruzzi și Bogdan Petriceicu Hașdeu. După Revoluție, lucrurile s-au relaxat iar subiectele s-au diversificat. În ceea ce îl privește pe Ovidius, pot spune că romanul meu vine într-o tradiție interesantă, cel puțin în contextul literaturii române, autori importanți, cum ar fi Vintilă Horia și Marin Mincu aplecându-se asupra acestui subiect. 

  1. Ați reușit să reproduceți ultimul an din viața lui Ovidius la Tomis (Constanța în prezent). Care sunt dificultățile pe care le-ați întâmpinat în interpretarea istoriei?

Nu le-aș numi neapărat „dificultăți” pentru că asta ar presupune un efort cumva forțat, ori mie mi-a făcut mare plăcere să lucrez la această carte. În primul rând, documentarea anterioară scrierii propriu-zise a fost o muncă frumoasă, care a durat aproape un an. Am consultat tratate de istorie și tactică militară, am căutat documentare video, lucrări despre viața de zi cu zi din mediul roman și din mediul grec al primului secol de după Hristos. Am găsit chiar și câteva hărți ale orașelor romane din acea perioadă, unele foarte detaliate. Se poate vedea în carte o descriere în amănunt a Romei. Credeți-mă pe cuvânt că inclusiv numele străzilor din Roma începutului de secol 1 d.Hr. sunt cele care apar în roman. Am vrut să apăs pe această pedală a realismului locurilor pentru a da credibilitate acelor personaje aproape fantastice care iau parte la acțiune. 

  1. Cum trăiește Ovidius la Constanța în ziua de azi?

Aici ar fi multe de spus. În primul rând, e bine că trăiește nu numai prin statuia din piața care îi poartă numele, statuie realizată la sfârșitul secolului 19 de sculptorul italian Ettore Ferrari. Ovidius trăiește prin manifestări culturale dedicate lui, prin cărți dedicate lui (atât beletristică, dar și studii de istorie sau de critică literară). Din punctul meu de vedere, aceste lucruri ar trebui să fie mai consistente și făcute cu o frecvență mai mare, pentru că Ovidius merită mult mai mult. E nu numai un personaj istoric, ci și unul dintre cei mai importanți autori ai antichității, un poet care, prin opera lui, a influențat arta europeană timp de multe secole. Vorbim aici despre influența operelor sale asupra picturii (în special cea renascentistă și romantică), asupra teatrului și nu în ultimul rând asupra literaturii, pentru că, iată, suntem în secolul 21 și continuăm să ne raportăm la tradiția ovidiană. 

  1. Dumneavoastră sunteți născut și trăiți la Constanța. Iubiți marea și solitudinea?

Da. Categoric! Nu mă văd trăind altundeva decât în proximitatea mării. Nu sunt un mare fan al sezoanelor estivale, cu toată nebunia care le înconjoară, nu am mai făcut plajă de ani buni, nici măcar nu știu să înot, dar mă surprind de multe ori plimbându-mă pe faleza Cazinoului și contemplând marea, felul cum Soarele se joacă în undele ei, sau gândindu-mă la lucrurile pe care marea le ascunde, începând de la ecosistem, trecând prin istorie, cu sutele, poate miile de epave nebănuite din toate timpurile, apoi mergând la legende, la mituri, de la Medeea și argonauți până la poveștile despre mare pe care încă le mai poți auzi de la bătrânii marinari. 

  1. Cred că traducerea romanului 770 este un pas bun către promovarea culturii “Lângă frontieră“. Puteți să ziceți că acesta este un fel de a ne cunoaște mai bine – prin literatura și schimburile pe plan cultural ale popoarelor noastre?

Sunt de părere că oamenii au nevoie să construiască între ei poduri, punți de comunicare, nu să ridice ziduri. Arta în general are această capacitate de a apropia oamenii. Literatura, căci despre ea vorbim aici, are, cu siguranță, acest rol. Cred că, pentru a face față provocărilor secolului 21, putem și trebuie să folosim orice manifestare artistică, pentru că arta e un limbaj care transcende toate acele lucruri care ne pot separa, e un limbaj universal prin care oamenii se pot manifesta ca indivizi sau ca grupuri, fără ca acest aspect să îi pună pe poziții contradictorii unii față de ceilalți, ci dimpotrivă, să-i apropie. O traducere este întotdeauna un excelent punct de plecare pe drumul apropierii dintre oameni și dintre culturi. Suntem vecini, avem între noi o graniță care ne desparte din punct de vedere politic și administrativ, dar trebuie să fim conștienți că noi, românii și bulgarii, avem la îndemână literatură, artă plastică, teatru, dans etc, mai pe scurt, avem o cultură pe care cred că ar trebui să o folosim pentru a lăsa hotarele să fie doar la nivelul lor, politic și administrativ, și să construim între noi poduri din cărți, picturi, cântece, teatru etc. Schimburile culturale nu pot fi decât benefice pentru cei care le practică, fiindcă doar astfel reușim să ne cunoaștem și să învățăm unii de la ceilalți. 

  1. Ce înseamnă muzica pentru dvs.? Sunteți un muzician de hard rock, heavy metal și black metal, ca și vocalist cu mai mult de 100 de concerte în țară și în străinătate, ați făcut parte și dintr-un grup susținător pentru Halloween în Germania.

Pentru mine, muzica înseamnă prima dragoste. Prin ea am făcut cunoștință cu arta, prin muzică am înțeles că arta nu înseamnă doar frumos de dragul frumosului, ci și metalimbajul despre care vorbeam anterior, acea cale de comunicare dintre oameni. Formația alături de care am cântat timp de 25 de ani s-a numit Interitus Dei. Vorbesc despre această trupă la trecut, deoarece ea nu mai există, dar ea mi-a oferit niște experiențe extraordinare și au fost 25 de ani cu adevărat frumoși. Am cântat prin Europa și am cunoscut oameni deosebiți. Iată un alt argument în favoarea a ceea ce spuneam anterior legat de apropierea dintre oameni pe calea artei. Stilul pe care îl abordam era unui de fuziune, pe care noi îl numisem eclectic metal. Da, am cântat ca supporting act pentru Halloween, dar nu numai. De-a lungul timpului, am mai cântat alături de formații importante ale scenei metal europene, cum ar fi: Paradise Lost, Tarja (ex-Nightwish), Lacuna Coil, Tankard, Sonata Arctica etc. Pot spune că Interitus Dei e o amintire frumoasă, iar cine vrea să arunce o privire peste această formație, o poate face căutând-o pe You Tube. 

  1. De ce istoria, și nu prezentul este tema romanului dvs.?

Mărturisesc că, în proiectul inițial, cartea ar fi trebuit să aibă și o parte de acțiune desfășurată în zilele noastre, un soi de dezvoltare a subiectului într-o zonă detectivistă, având în centru cele două mari enigme legate de soarta lui Ovidius, anume conjunctura morții sale și locul unde e înmormântat. Am renunțat la această abordare, pentru că am considerat că ar fi complicat inutil acțiunea romanului. Cine știe? Poate va fi acesta un subiect pentru o carte viitoare. Sincer, mă fascinează istoria. Ea vorbește, în primul rând, despre cât de contradictorii suntem noi, oamenii, ca specie. De ce asta? Pentru că avem tendința de a glorifica trecutul, de a ne fixa în el o vârstă de aur, de a căuta mereu acolo modele și justificări și facem asta privind cu teamă spre un viitor în care (culmea!) ne proiectăm aspirațiile, în ciuda temerilor și totodată vedem prezentul ca pe un lucru de nimic, suntem veșnic nemulțumiți de ceea ce trăim, de contemporanii noștri. Uităm astfel două amănunte esențiale:

   1) trecutul a avut oamenii lui, provocările lui și nemulțumirile lui, iar cei trăitori în trecut erau, la rândul lor, nemulțumiți de contemporaneitatea lor și își fixau modele într-o istorie anterioară lor, privind, la fel ca noi, cu teamă spre viitorul lor, din care facem noi parte;

   2) desconsiderând prezentul, uităm să-l trăim. 

  1. Ce scrieți în momentul de față?

În momentul de față finalizez un nou roman. De această dată nu mai este unul istoric, ci un roman psihologic, contemporan, dar care, ușor de bănuit, are niște rădăcini în zona arhetipurilor. Mai precis, este o carte în care arhetipul este pus față în față cu prejudecata. În paralel, am început lucrul la un studiu de istorie a religiilor și pregătesc, pentru primăvara lui 2019, o expoziție personală de grafică. 

  1. Sunteți invitat la Zilele literaturii române „Lângă frontieră“. Sunt convinsă că cititorii bulgari se vor bucura să vă vadă.

Mulțumesc pentru invitație. Voi fi acolo.