Primăria municipiului Mangalia informează cetăţenii de pe raza localităţii că Autoritatea Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, organizează, în perioada 25 octombrie – 30 noiembrie a.c., întâlniri cu persoanele interesate de desfăşurarea activităţilor specifice Punctelor Gastronomice Locale. Reprezentanţii instituţiei mai precizează că evenimentul a fost organizat ca urmare a cerinţelor crescânde în ţara noastră pentru unităţi de alimentaţie publică de tip familial, care să ofere doritorilor produse şi preparate alimentare specifice zonei. În cadrul acestor întâlniri, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa vor furniza, atât informaţii despre activităţile ce se pot desfăşura în Punctele Gastronomice Locale, cât şi despre modul de înfiinţare al acestora şi normele sanitar-veterinare care trebuie îndeplinite. Sesiunile de informare vor avea loc la sediul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, în sala Amfiteatru, parter, în zilele de 1 noiembrie, 8 noiembrie, 15 noiembrie, 22 noiembrie şi 29 noiembrie.
Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, cei interesaţi pot suna la numărul de telefon: 0241.682.417.