Teatrul de Stat Constanţa (TSC) vă invită să vizionați din nou, vineri, 14 decembrie, de la ora 19.00, cea mai nouă premieră, „INIMA REGINEI MARIA, de Radu Aldulescu, în regia Alinei Hiristea.

Primele trei reprezentații au fost primite călduros de publicul constănțean, care a văzut în „Inima Reginei Maria” o lecție de istorie, un spectacol-manifest, ce vorbește despre mărirea și decăderea poporului român.

Consultant artistic onorific al acestui spectacol este maestrul Emil Boroghină, iar asistent de regie este Laurențiu Tudor. Decorurile au fost concepute de Cosmin Hiristea, costumele, de Raluca Negoescu, iar muzica poartă semnăturile Andreea Vâță – Dienes și Marius Roje. Mișcarea scenică a fost coordonată de Ibi Cristea, iar proiecțiile video au fost create de Iulia Pană.

În distribuție: Dana Dumitrescu, Remus Archip, Nina Udrescu, Cristina Oprean, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu, Marian Adochiței, Liviu Manolache, Cosmin Mihale, Laura Iordan Adrian, Liliana Cazan, Alina Manțu, Florentin Roman, Adrian Dumitrescu și studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța.

Spectacolul reprezintă demersul Teatrului de Stat Constanţa pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri, pornind de la conducătorii de odinioară ai țării noastre și realizările lor, de la sacrificiile soldaților români pentru întregirea țării și continuând cu evenimentele majore petrecute în această sută de ani, cu suferințele, martiriul și transformările prin care poporul nostru a trecut, inima Reginei Maria fiind simbolul salvării românilor întru spiritualitate și iubire.

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 19.00, schimbăm registrul și prezentăm comedia romantică de mare succes „DESCULȚ ÎN PARC”, de Neil Simon, o poveste de dragoste cu un cuplu de tineri căsătoriți care învață să-și trăiască și să-și păstreze dragostea.

Un spectacol fermecător, cu personaje – un cuplu de tineri căsătoriți, o soacră, un vecin excentric – care încearcă, în felul lor, să demonstreze că viața trebuie trăită în prezent și că a merge desculț în iarba este o clipă de care trebuie să te bucuri fără rezerve în viață.

În distribuție, Florina Stănculeț, Tani Ștefu, Nina Udrescu, Liviu Manolache și Gelu Ciobanu. Regia artistică poartă semnătura lui Liviu Manolache, iar scenografia a fost realizată de Eugenia Tărășescu Jianu.

Vă invităm la comedie și duminică, 16 decembrie, de la ora 19.00, când are loc ultimul spectacol al TSC din acest an: „CEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE” (cu titlul original „Madame este trop belle”), de Eugène Labiche, sub semnătura lui Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, căruia îi aparțin atât regia, cât și scenografia și ilustrația muzicală.

Piesa oferită spectatorilor constănțeni, este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei. Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 14 ani.

Eugène Labiche (1815 – 1888) era considerat de admiratorii săi egalul lui Moliere, comediile lui fiind mai complexe și mai puțin grosiere decât multe alte producții de același gen. „Dintre toate personajele care mi-au ieșit în cale și pe care viața mi le-a oferit, am selectat burghezul. Prin excelență mediocru, atât în viciile cât și în virtuțile sale, el se află la jumătatea drumului dintre erou și ticălos, dintre sfânt și desfrânat”, spunea dramaturgul, referindu-se la opera sa.

În distribuție: Florina Stănculeț, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Iacov, Laura Craciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Gelu Ciobanu.