Reprezentanţii Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din Mangalia anunţă că, miercuri, 6 noiembrie, între orele 10.00 – 14.00 se vor efectua probe de funcţionare la sirenele de alarmare aflate pe raza municipiului Mangalia. Acţiunea de verificare este un exerciţiu din cadrul sistemului de avertizare-alarmare a populaţiei în caz de accidente având ca scop depistarea eventualelor disfuncţionalităţi. Pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia există opt sirene de alarmare, amplasate după cum urmează: în zona Negru-Vodă, Sirenei, Şos. Constanţei (în apropierea Primăriei şi în zona sens-giratoriu), Matei Basarab (Şc. Gimnazială nr.1), H. Atena-Saturn, H. Cocoru-Venus, H. Neptun-Neptun. Acestea vor fi pornite în intervalul orar 10.00-14.00, maximum câte un minut în vederea identificării posibilelor disfuncţionalităţi din cadrul sistemului de avertizare-alarmare a populaţiei în caz de accidente.

Cu scuzele de rigoare pentru eventualul disconfort provocat de pornirea sirenelor de alarmare şi în scopul de a nu se crea panică, vă înştiinţăm că este vorba de un exerciţiu. Eventualele probleme le puteţi semnala la nr. de telefon: 0756.201.243.

Comunicat Primaria Mangalia