Güner Akmolla

Într-adevăr, obiceiurile noastre sunt bogate și bine conservate, rezistând peste spații și timpuri, ajungând cu noi aici, până azi. Cele mai cunoscute rămân acestea:  Așure, Naurez, Qîdîrlez. Sunt obiceiuri aparținând perioadelor de dinaintea Islamului, există de mii de ani în patrimoniul nostru cultural, ele mențin gloria istoriei noastre, ele  vorbesc lumii despre identitatea noastră națională.

Avem datoria să le facem cunoscute tinerilor… acesta este salutul strămoșilor. Epopeea OGUZ KAGAN, în traducere HANUL TĂTAR (TURC) OGUZ, există dinaintea „Iliadei și Odiseii”, fiind expresia patriotismului și a iubirii de neam, fiind monumentul literar înălțat acestui sentiment, așa cum reiese din cerințele padișahului chinez, învingător într-una din bătălii. El i-a cerut hanului tătar calul, i s-a dat. Apoi i-a cerut soția. A primit-o. A treia cerință a fost cea referitoare la pământul hanului.  Atunci hanul  nostru a dat acest răspuns: „Calul și nevasta îmi aparțineau, ți le-am dat. Dar pământul, teritoriul patriei, nu-mi aparține, el este al poporului meu! Nu pot să ți le dau!”

În anii care au trecut, când mi-am revăzut Patria Crimeea de 10 ori,  am citit manualele în care regretatul nostru scriitor și lider cultural, Riza Fazîl, descria obiceiurile și am constatat cu bucurie că ele au fost  aduse și conservate de strămoși acordându-se atenția cuvenită unui bun cultural național. Din Patrie și de atunci avem obiceiuri precum: rostogolirea turtoiului, săritura peste foc pentru purificare, claca, șezătoarea, Șiyîldamay (Șoaptele), Sacul, Capra Galbenă ș.a.

Proverbul „cuvântul meu e sfânt” ne  onorează și astăzi. Nici sărăcia de la sfârșitul războaielor nu ne-a făcut să uităm obiceiurile milenare: îmi amintesc de femeile din satul meu natal Aqbaș / Albești care sărbătoreau Așure împrumutându-se de fructe uscate pentru a fierbe și a împărți zeama cea dulce în memoria lui Nuh Baba, supraviețuitor al ploilor și al potopului. Doar așa  am învins ploi și potopuri istorice…

Grupuri, grupuri de băieți colindau casele pentru a ura Bayramul de Naurez simbolizând un an nou plin de belșug, primind în schimb broderii lucrate acasă sau nuci uscate în pod: „A venit Naurez-ul, să-l iubiți / Cu ce aveți în casă  să-l dăruiți…”.

La 6 mai sărbătorim Qîdîrlez sau Bayramul de Hîdîrlez sărutând mâna și ducând-o la frunte cu respect  Mai Marilor noștri. Obiceiul a devenit în ultimii ani o zi de pomenire a morților. Dar în satul meu cel fără de uitare, Qîdîrlez, era o sărbătoare organizată de dl.Hogea împreună cu „Bărboșii cei Albi” , iar noi, copiii, mergeam în curtea geamiei având în buzunarul șorțului doar lingura  și în tot acest timp savuram mirosul de carne de berbec prăjit și de pilaf înnotând în sarîmay, untul topit mai prețios decât aurul…Abia rezistam până la masă!

Strămoșii împărțiseră anul în două: zilele verii, în număr de 186 aparțineau Profetului Hîzîr (Qăzîr) și natura înflorea și înverzea aducând stăpânirea belșugului obținut prin munca părinților noștri; celelalte zile,  179 (180) erau ale toamnei și ale iernii, aflându-se sub stăpânirea Profetului Qasîm (Kasîm).

Güner AKMOLLA