lotca de argint

Proiectul cofinanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013 ”Are balta pește”, cu titlul Festivalul Internațional de Artă și Pescuit ”Lotca de Argint” – Ghindărești a ajuns la cea de-a doua ediție și a se bucură de atenția a tot mai mulți vizitatori.
Evenimentul are patru acțiuni care se completează reciproc:
–   expoziție de obiecte tradiționale pescărești, 21-23 mai 2015, între orele 11.00 – 16.00
–  expoziție de artă culinară (produse și preparate din pește), 21-23 mai 2015, orele 13.00 – 16.00
–  concurs de pescuit pentru amatori, 22-23 mai 2015, între orele 09.00 – 19.00
–  spectacol-concurs de cântece și dansuri populare românești și ale etniilor conlocuitoare (ruși-lipoveni și alții) joi și vineri (21-22 mai 2015) între orele 16.00 – 21.00

Conferința de presă de deschidere, care a avut loc în Căminul Cultural cu începere de la ora 15.30, a fost onorată de prezența deputatului Miron Ignat (președintele Comunității Rușilor-Lipoveni din România), a primarului Ziumbiul Medarov din Durankulak (Bulgaria), a jurnalistului Veselin Dimitrov (Varna, Bulgaria) și a viceprimarului Florin Demid, însoțit de președintele comunității locale a rușilor-lipoveni, Zaharia Platon – din partea gazdelor.Vorbitorii au subliniat rolul tradițiilor ca punte de legătură între trecut și viitor, ca sursă de înțelepciune și normă de viață ce trebuie respectată de tineri.
În cadrul expoziției de obiecte tradiționale pescărești, principala atracție a constituit-o lotca trasă la mal, lângă care lucra la o setcă un bătrân pescar. Pe simezele improvizate, fotografii de mari dimensiuni prezentând aspecte ale vieții pescarilor lipoveni din trecut au însuflețit perfect expoziția, oferind emoție.

Bucatele expuse în spațiile special amenajate au realizat o altă punte trecut-viitor, deoarece gospodinele și-au demonstrat priceperea atât la preparate tradiționale, dar și la produse mai noi. De exemplu, șuba (salată rusească de pește) sau preparate in pește oceanic gătite în stil tradițional, înlocuind pur și simplu peștele de apă dulce, folosit în mod tradițional.

lotca de argint 1Cel mai mare succes l-a avut spectacolul de tradiții și folclor, mai ales datorită programului divers asigurat de organizatori. Pe scena imensă instalată pe terenul de sport al școlii din comună au urcat ansmbluri ruso-lipovenești renumite, precum ”Landâș” din Sarichioi, ”Lotca” din Tulcea, ”Slaveanka” din Slava Cercheză, ”Siniciki” din satul Mila 23 din Delta Dunării, ”Goluboe More” din Constanța, ”Ceaika” din Mangalia, ”Novosiolki” și ”Roza” din Ghindărești, dar și interpreți precum Antonina Lăcătuș și Rodica Rodion din Republica Moldova, Olga Neculai (Babadag), Iuliana Pricop (Ghindărești), Georgiana Chiriță (Jurilovca) și mulți alții. Invitați speciali la această ediție au fost bulgarii, care au trimis două ansambluri să îi reprezinte: ”Zora” din satul Vaklino și ”Sonțe” din Krapeț. Grupurile au fost însoțite de primarul Ziumbiul Medarov din Durankulak și jurnalistul Veseli Dimitrov din Varna.

La jumătatea momentelor artistice, organizatorii au oferit tinerilor comunei o surpriză. Trupa Super Chill a spart lotca de argint 2ritmul de folclor și a energizat atmosfera în stilul caracteristic: tobe, dans, cântec și efecte speciale. Până și cei mai în vârstă spectatori au răspuns chemării trupei și s-au ridicat la dans.
Spectacolul programat a avea loc intre orele 16.00-19.00 s-a prelungit până la ora 23.00, dar spectatorii au continuat să cânte și să danseze pe muzica unui acordeon până târziu în noapte.
Organizatorii au remarcat o dublare a numărului de participanți, dat fiind succesul înregistrat de prima ediție a festivalului (23-26 aprilie 2015) și de faptul că joi, 21 mai 2015 cetățenii comunei  sărbătoreau hramul Bisericii Mari ”Înălțarea Domnului” și ziua localității.

lotca de argint 3Festivalul se dorește a fi cea mai complexă manifestare dedicată peștelui, pescuitului și oamenilor care practică această dificilă meserie din România. Comuna Ghindărești poate deveni locul în care amatorii de produse culinare pe bază de pește și pescarii amatori își vor da întâlnire cu operatori din sectorul creșterii și comercializării peștelui, din domeniul pescuitului recreativ și al turismului piscicol.
Evenimentele continuă vineri, 22 mai 2015, cu concursul de pescuit, expoziția de obiecte pescărești, degustarea de produse culinare preparate din pește și o altă seară de surprize. Sâmbătă, 23 mai 2015, concursul de pescuit se încheie cu festivitatea de premiere, dar tradițiile pescărești exprimate în fotografii și obiecte specifice, precum și preparatele din pește rămân deschise vizitatorilor până după ora 15.00.